Mijlocaşul Marius Onofraş a declarat că şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea Khazar Lankaran, condusă de tehnicianul Mircea Rednic, după doar două partide disputate pentru formaţia din Azerbaidjan.
"Acum sunt jucător liber, mi-am reziliat contractul cu cei de la Lankaran. După meciurile din Liga Europa cu Maccabi Tel Aviv, cei din conducere au fost foarte supăraţi, aşa că ne-au propus rezilierea. Am acceptat, deşi nu şi-au respectat mai deloc promisiunile făcute la semnarea înţelegerii. Iar în situaţia mea este şi Csaba Borbely", a spus mijlocaşul.
Onofraş susţine că a fost pus într-o situaţie dificilă, deoarece acum este greu să îşi găsească o altă echipă. "Pentru mine nu e bine, pentru că totul s-a întâmplat târziu. Echipele şi-au format deja loturile, au fost în pregătire şi a început şi campionatul. Eu m-am dus cu inima deschisă la Lankaran, iar acum sunt pus într-o situaţie dificilă. Am ceva contacte, a rămas să aştept. Însă sunt conştient că va fi greu să îmi găsesc un angajament", a menţionat Marius Onofraş.
Dintre jucătorii români aduşi de tehnicianul Mircea Rednic doar trei se mai află în momentul de faţă în lotul formaţiei Khazar Lankaran: Adrian Piţ, Andrei Mureşan şi Cătălin Doman.
În vârstă de 30 de ani, Marius Onofraş a evoluat titular pentru formaţia din Azerbaidjan în dubla manşă cu Maccabi Tel Aviv din turul doi preliminar al Ligii Europa. Khazar Lankaran a pierdut calificarea în turul trei după 1-3 în deplasare şi 0-0 pe teren propriu.