Fundaşul Dorin Goian a fost desemnat de site-ul oficial al clubului Glasgow Rangers omul meciului din deplasare cu Inverness, câştigat cu scorul de 2-0, în campionatul Scoţiei, în care românul a obţinut un penalti.
Goian, care a fost integralist, a fost faultat în careu de un adversar, în minutul 66, centralul Euan Norris acordând penalti. Lovitura de la 11 metri a fost apărată de portarul gazdelor, însă mingea respinsă de acesta a fost trimisă în poartă de Mo Edu, care a stabilit astfel scorul final, 0-2. Primul gol a fost marcat de Jelavici, în minutul 60, din penalti.
"Este un rezultat bun pentru noi şi sunt bucuros că nu am primit goluri. Pentru fundaşi acest lucru contează mult. Cele trei puncte ne dau încredere înaintea meciului de joi cu NK Maribor. Consider că am jucat bine şi am meritat să câştigăm. A fost un meci dificil, dar noi am fost mai buni şi am avut ocazii, astfel că în opinia mea rezultatul este just. Este meritat sută la sută. Nu va fi uşor în Slovenia, dar sperăm să avem o evoluţie bună şi să obţinem încă un rezultat bun", a spus Goian.
"O prestaţie solidă a fundaşului, care pare deja să aibă un loc stabil în linia defensivă", notează site-ul
rangers.co.uk.