Internaţionalul român Ianis Zicu a marcat două goluri pentru ŢSKA Sofia, învingătoare cu scorul de 4-1 pe teren propriu cu Vidima Rakovski, într-un meci din etapa a 7-a a campionatului de fotbal al Bulgariei.
Oaspeţii au deschis scorul prin Ţvetomir Panov (10), dar ŢSKA a întors rezultatul prin golurile semnate de Plamen Kraciunov (23), Spas Delev (35) şi Ianis Zicu (72, 86- penalty). Zicu a jucat tot meciul. În clasamentul golgheterilor, Zicu ocupă primul loc, cu 7 reuşite, urmat de Emil Gargorov (Ludogoreţ Razgrad), fost la Univ. Craiova, cu 5 goluri, etc.
ŢSKA Sofia este lider, cu 21 puncte, urmată de PFC Ludogoreţ Razgrad, 19 p, Litex Loveci, 16 p, Cernomoreţ Burgas, 15 p, Levski Sofia, 15 p, etc.