Fotbalistul Cristian Chivu s-a accidentat şi nu va juca în meciul de sâmbătă al lui Inter Milano de la Catania, a anunţat clubul italian, fără să ofere amănunte legate de problemele medicale ale fundaşului român.
În afară de Chivu, pentru jocul de sâmbătă, din etapa a 7-a a campionatului Italiei, au mai declarat forfait portarul Julio Cesar, cu probleme la spate, şi mijlocaşul Wesley Sneijder, nerefăcut după o accidentare la aductori. Ultimul ar putea reveni marţi contra francezilor de la Lille, în Liga Campionilor.
Aceste absenţe se adaugă celei a atacantului Diego Forlan, accidentat zilele trecute într-un meci al naţionalei Uruguayului.