Bănel Nicoliță și Daniel Niculae au marcat fiecare câte un gol, sâmbătă seara, în etapa a 17-a din Ligue 1.
Nicoliță a marcat în minutul 10 primul gol al echipei Saint-Etienne, care s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în fața grupării Caen. Acesta a fost al 3-lea gol marcat de fostul stelist în actual ediție a campionatului Franței. Celălalt gol al gazdelor a fost marcat de Sako în minutul 74. Oaspeții au jucat în inferioritate numeric din minutul 43, Nabab fiind eliminat.
Nicoliță a fost notat cu 7 de cotidianul L'Equipe pentru evoluția sa din acest meci, la fel ca el primind și coechipierul Gradel.
Daniel Niculae a marcat pentru Nancy în minutul 90+2 al partidei cu Ajaccio, încheiată la egalitate, scor 2-2. El mai fusese co-autor la primul gol al gazdelor, marcat de Bakar în minutul 10. Pentru oaspeți au marcat Andre Ruiz ('34, autogol) și Cavalli ('73).
Niculae a fost notat cu 7 de L'Equipe, fiind considerat cel mai bun jucător de pe teren.
RomanianSoccer