Fundaşul Ionuţ Rada, împrumutat de CFR Cluj la Karlsruher SC până la finalul actualului sezon, a efectuat, luni, primul antrenament cu noua sa echipă, informeză site-ul oficial a grupării aflate pe ultimul loc în 2.Bundesliga, la care evoluează şi atacantul Andrei Cristea.
În cazul în care oficialii clubului din Karlsruhe vor fi mulţumiţi de evoluţiile jucătorului român, contractul acestuia va fi prelungit cu doi ani, CFR Cluj urmând să primească, potrivit presei germane, suma de 400.000 de euro pentru transferul definitiv al fotbalistului.
"Ionuţ este un fundaş experimentat şi ne va ajuta să obţinem stabilitate în compartimentul defensiv", a declarat Oliver Kreuzer, directorul sportiv al KSC.
Rada, 29 de ani, a mai evoluat în cariera sa la echipele CFR Cluj, Al-Nasr Sports Club de Dubai, Steaua, Rapid, Universitatea Craiova, FC Naţional şi Rocar.
După 19 etape, Karlsruhe SC ocupă locul 18, ultimul, în 2.Bundesliga, cu 12 puncte, având două puncte mai puţin decât Ingolstadt, formaţia de pe primul loc care asigură prezenţa în al doilea eşalon fotbalistic german (locul 15).