Portarul Hugo Lloris (Olympique Lyon) a fost desemnat căpitan al reprezentativei de fotbal a Franţei în vederea EURO 2012, a recunoscut marţi selecţionerul Laurent Blanc, înaintea meciului amical cu Germania.
"Da, putem gândi acest lucru. Consider că Hugo prezintă mai multe garanţii în acest rol. Este capabil să ţină lucrurile sub control şi are o anumită luciditate, importantă pentru un căpitan. Este o alegere adevărată, nu o alegere implicită", a precizat Blanc.
În vârstă de 25 ani, Hugo Lloris, care a acumulat până în prezent 30 de selecţii în naţionala "cocoşului galic", a purtat de 6 ori banderola de căpitan după sosirea lui Laurent Blanc, prima oară pe 17 noiembrie 2010, în partida câştigată în deplasare împotriva Angliei (2-1).
Săptămâna trecută, când a anunţat lista jucătorilor convocaţi pentru amicalul cu Germania, Blanc a explicat că a reţinut trei jucători, Hugo Lloris, Eric Abidal şi Philippe Mexes, însărcinaţi cu "o responsabilitate suplimentară" în cadrul lotului francez.
În afara celor trei, care au purtat deja banderola de căpitan în mandatul său, selecţionerul i-a mai încercat pe Florent Malouda, Samir Nasri sau Alou Diarra.
După preluarea funcţiei, Laurent Blanc declarase că preferă un jucător de câmp în rolul de căpitan.