Atacantul român Adrian Mutu a declarat că ar putea rămâne la echipa italiană Cesena, chiar dacă aceasta a retrogradat în Serie B, relatează presa din Peninsulă.
"Nu e nimic sigur în privinţa unui transfer, e posibil să rămân la Cesena", a declarat Mutu pentru tuttomercatoweb.
"Am discutat cu preşedintele Igor Campedelli, dacă voi pleca se va găsi o soluţie care să mă mulţumească atât pe mine, dar şi clubul. Nu e important dacă va fi Italia sau alt campionat. Vom vedea în câteva zile dacă vor exista noutăţi", a mai spus Mutu, care se va pregăti între timp cu Cesena.
"Vreau să joc într-o echipă competitivă. Preşedintele a discutat cu Genoa şi acum aşteptăm să vedem ce se va întâmpla", a adăugat Mutu, care se află sub contract cu Cesena, dar are un salariu foarte mare pentru posibilităţile clubului.