Fotbalistul echipei Orduspor, Bogdan Stancu, a declarat pentru site-ul oficial al clubului turc că îşi doreşte să câştige trofeul Europa League, obiectiv pe care îl crede posibil.
"Orduspor a făcut transferuri foarte bune. Suntem o echipă foarte puternică. Trebuie să muncim mult pentru a ajunge în Europa League. Obiectivul meu este câştigarea trofeului şi cred că îl putem realiza, ca echipă", a spus Stancu.
Bogdan Stancu, transferat în această vară de Galatasaray la Orduspor, echipă la care a evoluat sezonul trecut sub formă de împrumut, a precizat că este fericit la Ordu. "La discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Nedim Turkmen, el mi-a spus că antrenorul Hector Raul Cuper mă vrea mult. Ştiam ambiţiile preşedintelui legate de Europa League şi sunt încântat să joc într-o astfel de echipă. Sunt fericit la Ordu. Mă bucură mult faptul că ştiu că sunt apreciat. Vreau să îi arăt lui Cuper că îi merit încrederea, jucând cât mai bine posibil. Când m-am dus la Galatasaray era cel mai prost an al echipei. Dar după ce am venit sub formă de împrumut la Orduspor, mi s-a arătat încredere şi am încercat să dau un răspuns pe teren. Mă simt foarte motivat la Orduspor", a menţionat Stancu.