Atacantul brazilian Leandro Damiao a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterilor turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, graţie celor două goluri reuşite în partida pe care Selecao a câştigat-o cu 3-0 în faţa Coreei de Sud, marţi seara la Manchester, în semifinalele competiţiei.
Jucătorul echipei Internacional Porto Alegre a ajuns, astfel, la 6 reuşite de la debutul turneului olimpic, depăşindu-l pe senegalezul Konate (5 goluri). Damiao are mari şansă să fie desemnat golgheterul turneului după finala Brazilia - Mexic, programată sâmbătă, în condiţiile în care singurii care îl mai pot depăşi în clasament, compatriotul său Neymar, mexicanul Giovani dos Santos şi japonezul Otsu, au doar câte 3 goluri marcate.
Clasament:
6 goluri: Leandro Damiao (Brazilia)
5 goluri: Moussa Konate (Senegal)
3 goluri: Neymar (Brazilia), Giovani dos Santos (Mexic), Jerry Bengtson (Honduras), Mohamed Salah (Egipt), Yuki Otsu (Japonia)
2 goluri: Aboutrika (Egipt), Sturridge (Marea Britanie), Matar (Emiratele Arabe Unite), Nagai (Japonia), Oribe Peralta (Mexic)
1 gol: Barrada, Labyad (Maroc), Yoshida (Japonia), Rashed Eisa (Emiratele Arabe Unite), Ramírez, Lodeiro (Uruguay), Mehmedi, Emeghara (Elveţia), Aubameyang (Gabon), Baga, Bressan, Voronkov (Belarus), Rafael Silva, Oscar, Danilo, Alexandre Pato, Sandro (Brazilia), Mohsen (Egipt), Bellamy, Giggs, Sinclair, Ramsey (Marea Britanie), Wood (Noua Zeelandă), Chuyoung Park, Bokyung Kim, Dongwon Ji (Coreea de Sud), Jorge Enríquez, Javier Aquino, Hector Herrera, Marco Fabian, Javier Cortes (Mexic, Mario Martínez, Roger Espinoza (Honduras).