Paris Saint-Germain, echipa din Franța care a făcut cele mai mari investiții în perioada de mercato din vară, debutează astăzi în ediția 2012-2013 a Ligue 1.
Adversară, de la ora 22:00, pe teren propriu, îi va fi formația Lorient, o adevărată pisică neagră pentru parizieni. De fiecare dată când Lorient a venit pe Parc des Princes în prima etapă a unui campionat (și nu numai) jucătorii de la PSG parcă au fost legați de picioare, nereușind să câștige niciun punct.
S-a întâmplat în 2006, când scorul a fost 2-3, pentru Lorient înscriind atunci o dublă Fabrice Fiorese (ex-PSG). Anul trecut, în 2011, Lorient a adus din nou iarna în luna august pe Parc des Princes, impunându-se cu 1-0 cu ajutorul unei tactici pe care L’Equipe a numit-o a "diabolică".
Practic în ultimele 6 meciuri jucate la Paris, fie că s-au disputat sau nu în prima etapă, bretonii nu au pierdut decât o singură dată, având în palmares 4 victorii și un egal, lucruri cu care nu se poate lăuda oricine pe terenul lui PSG.
De aceste date statistice a aflat și Carlo Ancelotti, antrenorul gazdelor, care speră totuși că de data aceasta lucrurile să stea altfel.
"Istoria ne spune că Lorient joacă și se simte foarte bine la Paris. Dar acum vreau să dăm un șut statisticii și să obținem o victorie. Trebuie să intrăm pe teren cu o mentalitate de învingători și cu o atitudine potrivită. Ne va fi greu, pentru că vom avea în față o echipă cu o organizare foarte bună. Noi va trebui să fim și mai bine organizați ca ei", a spus Ancelotti.
Bastia revine din "purgatoriu" după șapte ani
Tot astăzi, Bastia va juca oficial în prima ligă după șapte ani lungi petrecuți în "purgatoriul" din Ligue 2. Corsicanii vor avea o partidă dificilă, la Sochaux, pe un teren pe care în ultimii ani s-au înclinat nume mari ale Franței.
Echipa lui Banel Nicolita, AS Saint-Etienne, va debuta în noua ediție a campionatului pe teren propriu împotriva gruparii OSC Lille. Românul a fost convocat de antrenorul Christophe Galtier pentru această partidă.
Gazdele nu vor putea conta pe mijlocașul Fabien Lemoine, suspendat, și nici pe noul venit Francois Clerc. Programul primei etape din Ligue 1:
Vineri:
Montpellier - Toulouse 1-1
Sâmbătă:
Evian G. - Bordeaux
Nancy - Brest
Nice - Ajaccio
PSG - Lorient
Rennes - Lyon
Sochaux - Bastia
Saint Etienne - Lille
Troyes - Valenciennes
Duminică:
Reims - Marseille
RomanianSoccer