Aflat în probe la Ajaccio de peste o lună de zile, Ştefan Popescu i-a convins pe conducătorii formaţiei franceze din
Ligue 1 Ajaccio să-l transfere. Din nefericire pentru Ajaccio, clubul nu poate semna acum un contract cu jucătorul român în vârstă de 19 ani, nici măcar un contract de jucător amator pentru că nu dispune de un centru de formare a jucătorilor agreat, scrie L'Equipe în ediţia electronică.
Potrivit acestei surse, echipa corsicană a ajuns la un acord cu Olympique Marseille (cu care posedă un parteneriat), iar OM îi va oferi fostului jucător al Cesenei un contract de stagiar până la finalul acestui sezon. În vara anului viitor, internaţionalul de tineret va putea fi luat înapoi "rapid şi sigur", după cum susţine antrenorul echipai Ajaccio, Alex Dupont.
Ştefan Popescu (1,80 m, 75 kg), care evoluează pe postul de fundaş stânga, a jucat în sezonul trecut alături de Adrian Mutu la echipa italiană Cesena. El s-a născut pe 5 mai 1993 la Iaşi şi s-a format ca jucător la clubul Noua Generaţie, apoi s-a mutat la Şcoala de Fotbal Gică Popescu din Craiova.
Între 2009 şi 2011 a jucat la AS Roma Primavera, iar apoi a fost cooptat în lotul Cesenei, pentru care a jucat un singur meci oficial şi a marcat un gol, la Napoli, în Cupa Italiei.
RomanianSoccer