Adrian Stoian este singurul roman care a intrat pe gazon în etapa a 5-a din Serie A. Atacantul formației Chievo a fost introdus în repriza a doua a meciului cu Inter Milano, încheiat cu scorul de 0-2, în minutul 76, în locul lui Rigoni.
Este al doilea meci din actual ediție a campionatului Italiei în care intră pe teren atacantul născut la Craiova. Coechipierul său, Paul Papp a rămas pe banca de rezerve, unde s-a întreținut cu fostul jucător al Stelei, Thereau.
La adversara veronezilor, Cristian Chivu, deși anunțat inițial titular de presa din Italia, a stat tot pe banca de rezerve. Antrenorul Andrea Stramaccioni, deși a schimbat sistemul de joc și a introdus o linie defensivă cu trei fundași, i-a preferat pe Ranocchia, Samuel și Juan.
Cei trei au primit note bune din partea ziariștilor italieni, semn că apărarea Interului, care a primit 9 goluri în precedentele 5 meciuri, s-a descurcat bine. A jucat la Inter, în schimb, fostul jucător al echipei CFR Cluj, Alvaro Perreira, care a și marcat golul de 1-0. Chievo a coborât pe locul al 17-lea în clasament după acest meci, primul deasupra liniei retrogradării, în timp ce Inter a urcat pe poziția a patra.
La partida AS Roma-Sampdoria Genova, în cheiată cu scorul de 1-1, antrenorul Zdenek Zeman nici măcar nu l-a convocat pe portarul Bogdan Lobonț, românul fiind accidentat. Gruparea din capitala Italiei se situează pe poziția a șasea după această întâlnire.