Fundașul român Ștefan Radu a jucat duminică în
Serie A, pentru Lazio, după aproape o jumătate de an, această pauză forțată fiind cauzată de o accidentare urmată de o intervenție chirurgicală.
După ce a evoluat joi pentru laziali în Europa League, fostul dinamovist a jucat duminică în
«derby della Capitale
» cu Roma, încheiat cu Victoria echipei sale, scor 3-2, în cadrul rundei a 12-a.
Radu a stat pe banca de rezerve până în minutul 59, când a fost introdus în locul lui Lulic.
"Radu a intrat în repriza a doua după o jumătate de an și s-a descurcat, chiar dacă Roma a forțat pe partea lui", scrie despre Radu it.eurosport.yahoo.com, care-l notează pe roman cu 6.
"A fost mai bun când a rămas la locul lui, în apărare, decât atunci când a încercat să urce în atac", așa caracterizează evoluția românului site-ul ilsussidiario.net, din partea căruia Radu a luat nota 6.
În schimb, agenția Datasport nu a avut prea multe cuvinte de laudă la adresa lui Radu: "Nu a făcut nimic special, pare puțin frustrat de faptul că antrenorul Petkovic îl prefer ca titular pe Lulic și nu pe el".
De data aceast, în opinia sursei citate mai sus, Lulic a jucat de 5 iar Radu de 5,5.
Candreva (min.35), Klose (min. 43) și Mauri (min. 46) au marcat golurile echipei Lazio, în timp ce pentru Roma a punctat Lamela (min. 9) și Pjanic (min.88).
De Rossi (Roma) în minutul 45 și Mauri (Lazio) în minutul 85 au primit cartonaș roșu.