Antrenorul echipei franceze Ajaccio, Alex Dupont, a declarat după partida cu Nancy (1-1) în care Adrian Mutu a marcat din penalty și a trimis mingea o dată în bară, că românul are ghinion. Tehnicianul s-a exprimat într-un mod amuzant susținând că Mutu este însoțit de o pisică neagră.
«Trebuie să ne muluțim cu un punct. Dacă nu luam astăzi nici măcar un punct aș fi fost frustrat, pentru că am fi meritat chiar mai mult. Sunt mulțumit de nivelul exprimării colective a echipei, dar pentru ca să câștigi trebuie să marchezi goluri. După părerea mea, Mutu este însoțit de o pisică neagră, pentru că este pentru a cincea sau a șasea oară când Mutu lovește bara în acest sezon», a declarat Dupont pentru cotidianul L"Equipe.
Atacantul român în vârstă de 33 de ani a punctat în minutul 74 dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru un henț. El a înscris cu o "scăriță", execuție pe care o folosea în special în perioada petrecută la Fiorentina.
În minutul 37, Mutu a trimis mingea în bară din lovitură liberă. Românul are două goluri marcate în campionatul Franței.
La meciul cu Nancy, care a contat pentru etapa a 14-a din
Ligue 1, Mutu a fost integralist. În urma remizei de sâmbătă seară, Ajaccio ocupă locul 15 în
clasament Ligue 1.
RomanianSoccer