Adrian Mutu se va afla faţă în faţă cu fostul său coechipier, Zlatan Ibrahimovic, în partida pe care Ajaccio o va disputa pe Parc de Princes cu Paris Saint Germain în etapa a 20-a din Ligue 1 (vineri, ora 22.00, Digi Sport 1). Înaintea acestui meci, obiectivele celor două formaţii sunt diametral opuse: gazdele vizează titlul de campioană, în timp ce corsicanii au ca obiectiv menţinerea în prima ligă.
În
clasament Franta Ligue 1, PSG ocupă prima poziţie, la egalitate de puncte cu Lyon şi Marseille în timp ce Ajaccio se situează pe poziţia a 16-a, la 3 puncte distanţă de prima poziţie retrogradabilă.
Înaintea meciului de la Paris, Mutu a declarat că, atunci când a spus, la venirea la Ajaccio, că va înscrie mai multe goluri decât Ibrahimovic, a glumit. El susţine că are ca obiectiv marcarea a 10 goluri în Ligue 1
: "Glumeam! Nu era decât o glumă. Dar văd că presa franceză a luat afirmaţia mea în serios. Repet, nu acesta este obiectivul meu. Ibra joacă pentru PSG şi eu pentru Ajaccio. Nu se poate face nicio comparaţie între cele două echipe. Calitatea este mult mai mare la Paris. Obiectivul meu, de acum până la finalul sezonului, este să reuşesc să înscriu mai mult de zece goluri".
Mutu este anunţat titular astăzi, ca vârf împins într-un sistem 4-2-3-1. Antrenorul Albert Emon nu va putea conta pe cinci jucători plecaţi să se pregătească pentru Cupa Africii pe Naţiuni, dar nu toţi erau titulari în echipa corsicană.
La gazde, debuteaza brazilianul Lucas Moura
Antrenorul gazdelor, Carlo Ancelotti, intenţionează să-l folosească din primul minut pe mijlocaşul brazilian Lucas Moura, adus recent de la Sao paolo pentru 40 de milioane de euro. Acesta a mai jucat pentru francezi într-un amical cu Lekhwiya (5-1) disputat la Doha (Qatar) la începutul anului. "Va fi titular", a declarat Ancelotti. Este de aşteptat ca Moura să acţioneze pe unul dintre cele două flancuri ale mijlocului terenului, în locul argentinianului Pastore, care nu traversează o perioadă foarte bună. După ce l-a folosit ca mijlocaş, este de aşteptat ca Ancelotti să-l retragă ca apărător central pe Thiago Silva, unde va evolua în locul lui Zoumana Camara, care a jucat prost în meciul cu Arras din Cupa Franţei cânt PSG a primit 3 goluri (4-3). În schimb, la mijloc, Thiago Motta are şanse mai mari să joace decât Marco Veratti.
PSG - Ajaccio, echipele probabile
PSG
Sirigu
Jallet, Thiago Silva, Sakho, Maxwell
Chantome, Motta, Matuidi
Moura, Lavezzi
Ibrahimovic
AJACCIO
Ochoa
Maire, Lippini, Poulard, Bouhours
Lasne, Pierazzi
Andre, Cavalli, Sammaritano
Mutu
RomanianSoccer