Roberto Carlos da Silva, fundaşul brazilian al echipei de fotbal Fenerbahçe Istanbul, accidentat în luna februarie la un meci din Liga Campionilor, nu va putea reveni pe gazon încă câteva săptămâni, a anunţat gruparea turcă.
"Tratamentul accidentării sale se va prelungi după încheierea sezonului în curs, care se va încheia în luna mai", a subliniat site-ul oficial al formaţiei de pe malul Bosforului.
Accidentat la tibie în cursul unui meci cu echipa spaniolă FC Sevilla, pe 20 februarie, fostul "galactic" de la Real Madrid nu a mai susţinut nici un meci de atunci. El îşi va continua recuperarea în Brazilia.