Cristian Chivu a fost aspru ciritcat de mass-media din Italia, după evoluţia pe care a avut-o miercuri seară, în meciul Roma - Inter Milano, încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.
Românul a fost considerat de majoritatea site-urilor italiene de sport ca fiind veriga slabă din defensiva Interului şi totodată unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren.
"A jucat şi mai prost decât o făcuse duminică în campionat. A fost mereu în întârziere, mereu imprecis. Pe la el, s-a trecut foarte uşor", scrie calciopro.com, care-l notează cu 4.
"Românul a părut că vine de la petrecerea de Revelion. Dacă în meciul cu Pescara s-a descurcat, cu Roma lucrurile au stat altfel. A fost driblat de FLorenzi mai întâi şi apoi de Destro. O gaură completă", scrie MondoPallone.it
"Mai bine în repriza secundă, static în prima parte", notează tuttocalciatori.net, care-i acordă nota 5,5.
"Chivu a fost stângaci la jocul aerian şi a fost nevoit deseori să recurgă la faulturi pentru a-şi opri adversarii. A fost mai bun la construcţia jocului decât în apărare, oferind câteva pase bune. Dar, în meciuri cum a fost acesta, când echipa este constrânsă în special să se apere, riscă să fie depăşit", scrie site-ul Eurosport Italia.
"Adesea plasat greşit, Chivu a dormit la amândouă golurile Romei. A părut un fel de ornament de Crăciun în iarba verde din mijlocul careului. Prea lent, o adevărata plăcere pentru adversari să se dueleze cu el", caracterizează evoluţia românului site-ul passioneinter.com.
Chivu a primit şi un cartonaş galben în repriza a doua pentru un fault comis asupra lui Destro. Bogdan Lobonţ a fost rezervă la Roma.
Returul se joacă săptămâna viitoare, la Milano.
Roma - Inter 2-1
Marcatori: 13' Florenzi, 33' Destro - 44' Palacio
Roma: 24 Stekelenburg; 23 Piris, 3 Marquinhos (60' Castan), 29 Burdisso, 42 Balzaretti; 4 Bradley, 77 Tachtsidis, 48 Florenzi ('48 Perrotta); 8 Lamela, 22 Destro, 10 Totti (85' Marquinho). Antrenor: Zdenek Zeman
Inter: 1 Handanovic; 23 Ranocchia, 26 Chivu, 40 Juan Jesus; 4 Zanetti, 19 Cambiasso, 20 Obi (46' Nagatomo), 24 Benassi (65' Gargano), 31 Pereira (75' Alvarez); 14 Guarin; 8 Palacio. Antrenor: Andrea Stramaccioni
Arbitru: Andrea De Marco
Cartonaşe galbene: Lamela, Burdisso - Pereira, Guarin, Chivu
RomanianSoccer