Al doilea "Classique" jucat în numai câteva zile între Paris Saint-Germain şi Olympique Marseille s-a "soldat" cu o nouă victorie a parizienilor. PSG s-a impus miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), în optimile de finală ale Cupei Franţei. Zlatan Ibrahimović a marcat ambele goluri ale gazdelor, în minutele 34 şi 65, ultimul din penalty.
Cu aceste reuşite, "Ibra" a ajuns la 5 goluri marcate în acest sezon numai în poarta lui Marseille. Duminică, în Ligue 1, PSG se impusese în faţa celor de la Marseille tot cu scorul de 2-0.
La gazde, a jucat şi englezul David Beckham, aflat la a doua partidă în tricoul PSG-ului. De data aceasta el a fost titular, jucând 86 de minute.
În sferturi, PSG va juca împotriva formaţiei Lorient, care a trecut cu 3-0 de Brest.
27 februarie 2013, ora 21:55 - Paris (Parc des Princes)
Paris Saint-Germain FC 2-0 Olympique de Marseille
A marcat: Zlatan Ibrahimović 34, 65 (penalty)
PSG: 1. Nicolas Douchez - 23. Gregory van der Wiel, 6. Zoumana Camara, 3. Mamadou Sakho, 17. Maxwell - 20. Clement Chantôme, 32. David Beckham (86, 14. Christophe Jallet), 14. Blaise Matuidi, 7. Jérémy Ménez (89, 17. Siaka Tiéné) - 19. Kévin Gameiro, 10. Zlatan Ibrahimović (76, 15. Ezequiel Lavezzi).
Marseille: 30. Steve Mandanda - 24. Rod Fanni, 3. Nicolas N'Koulou, 4. Lucas Mendes, 15. Jérémy Morel - 14. Foued Kadir (69, 15. Jordan Ayew), 6. Joey Barton, 20. Alaixys Romao, 28. Mathieu Valbuena, 10. André Ayew - 9. André-Pierre Gignac (79, 17. Modou Sougou).
Cartonaşe galbene: Chantôme, Beckham - Romao, J.Ayew.
Arbitru: Stéphane Lannoy.
Rezultatele din optimile Cupei Franţei:
Marţi:
Saint-Etienne - Lille 3-2
Sochaux - Troyes 1-2
Evian TG - Le Havre 3-1
Miercuri:
PSG - Olympique Marseille 2-0
Lorient - Brest 2-0
Raon L - Bordeaux 2-3
Venissieux - Nancy 0-2
Joi:
Lens - Epinal
RomanianSoccer