Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că a optat pentru stabilitate când a decis să îşi prelungească înţelegerea cu campioana Ucrainei la fotbal.
"Nu a fost nicio problemă să semnez prelungirea contractului. Cu o săptămână înainte am afirmat că aş prefera Şahtiorul celorlalte propuneri pe care le aveam. Am ales stabilitatea şi continuarea proiectului început la Doneţk. Am ales un loc pe care îl respect, unde am reuşit rezultate bune în ultimii ani. Am o relaţie bună cu oamenii de aici şi în special cu patronul. Voi continua munca începută", a declarat Lucescu.
Lucescu a dezminţit că ar fi existat o negociere cu Rinat Ahmetov sau o creştere a contractului.
"Mi-am prelungit contractul pentru încă doi ani în aceleaşi condiţii. E drept, am discutat despre viitorul echipei şi i-am explicat preşedintelui diferenţa dintre campionatul Ucrainei şi Champions League. Am mai vorbit şi despre întărirea echipei. Aici gândim la fel şi nu vor fi probleme din acest punct de vedere", a spus Lucescu.
Tehnicianul român a evidenţiat faptul că echipa sa a părăsit
Liga Campionilor după ce a primit trei goluri după executarea unor cornere.
"Practic ne-am dat trei autogoluri. S-a întâmplat nu pentru că nivelul jucătorilor este scăzut, ci pentru că în campionatul Ucrainei jucăm un fotbal ofensiv, iar în Champions League trebuie să ne şi apărăm. O lipsă de concentrare a condus la erorile pe care le-am făcut. Trebuie să mai lucrăm la componenta mentală", a explicat Lucescu, adăugând că are încredere în echipă, iar aceasta trebuie să crească.
"Există potenţial, iar jucătorii noştri de atac sunt încă tineri, au 23-24 ani. Champions League este câştigată de cluburi care au o medie a jucătorilor de 29-30 de ani. Trebuie să avem încredere în jucătorii noştri şi să îi ajutăm să crească în valoare cât mai repede".
Mircea Lucescu a subliniat că acum campionatul Ucrainei este mai puternic decât în urmă cu câţiva ani, dar încă nu se poate compara cu ligile din vestul Europei.
"Înlocuirea unor fotbalişti nu înseamnă că nivelul echipei va creşte imediat. E mai bine să lucrezi la mentalitatea jucătorilor şi e important să câştige experienţă. Trebuie să ne gândim că unii jucători vor pleca şi trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru. Sunt mândru că sunt mulţi jucători de la Şahtior care atrag privirile cluburilor importante din Europa. Preţul jucătorilor a crescut de probabil 4-5 ori de când i-am adus când erau foarte tineri. E de preferat, totuşi, ca jucătorii să rămână la Şahtior, iar preşedintele nu are de gând să vândă pe nimeni", a adăugat Lucescu.
În vârstă de 67 ani, Mircea Lucescu o antrenează pe Şahtior Doneţk din anul 2004, cucerind cu gruparea de pe Donbass Arena 6 titluri de campioană naţională, 4 Cupe şi 4 Supercupe ale Ucrainei, precum şi Cupa UEFA, în anul 2009.