Mijlocaşul Alexandru Maxim a declarat, după ce a marcat primul gol în
Bundesliga pentru VfB Stuttgart, că i-a fost teamă de perioada de acomodare la campionatul german, însă a precizat că toată lumea din club l-a ajutat.
"E un început bun pentru mine, important este să joc meci de meci şi să o fac cât mai bine. Sincer, m-am temut de acomodare, de limbă, dar toată lumea din club m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie şi mă simt foarte bine aici la Stuttgart. Vreau să joc meci de meci la club, pentru a fi convocat şi îmi doresc să batem Turcia şi Ungaria, cred că avem această forţă. Când avem rezultate negative, toată lumea încearcă să îngreuneze şi mai mult situaţia, ar trebui să fie alături de noi", a spus Maxim.
Alexandru Maxim, care s-a aflat la primul meci ca titular la VfB Stuttgart în Bundesliga, a afirmat că ia cursuri de germană câte patru ore pe zi, însă a menţionat că se înţelege cu oamenii din club în limba spaniolă sau engleză. "Fac cursuri de germană în fiecare zi, câte 3-4 ore, e destul de grea. Mă înţeleg cu toţi, vorbesc engleză, spaniolă. Probabil că de weekendul viitor voi juca fără mască", a completat Maxim.
Mijlocaşul a precizat că şi-ar fi dorit să joace în meciul cu Olanda.
"Nu mai contează, din păcate nu am reuşit să batem în Ungaria, am pierdut la scor în Olanda, nu a ieşit bine pentru noi. Aceiaşi jucători au scos şi rezultate bune pentru naţională. Şi eu mi-aş fi dorit să joc împotriva Olandei, însă nu asta contează. Depinde de inspiraţia antrenorului. Câteodată alege corect, câteodată este mai puţin inspirat. E normal ca lumea să fie nemulţumită de aceste rezultate, dar trebuie să mergem înainte", a explicat Maxim.
Alexandru Maxim a înscris un gol în meciul pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-2, în faţa formaţiei Borussia Dortmund, în
etapa a 27-a a campionatului Germaniei. Maxim, care a fost titular la gazde, a marcat în minutul 63. Fotbalistul român a părăsit terenul în minutul 73, când a fost schimbat cu Röcker. Pentru Borussia Dortmund au marcat Piszczek (29) şi Lewandowski (82).