Fundaşul Cristian Săpunaru a suferit o întindere la gleznă şi este incert pentru meciul pe care Real Zaragoza îl joacă, luni, în compania echipei Celta Vigo, în
etapa a 32-a a campionatului spaniol, informează cotidianul As.
Săpunaru s-a accidentat la un antrenament de miercuri, după ce a fost lovit de un coechipier, el având glezna inflamată.
Jucătorul român s-a pregătit, joi, doar la sala de forţă, alături de preparatorul fizic, iar tehnicianul Manolo Jimenez a decis să aştepte până în ultimul moment pentru a vedea dacă îl poate folosi la meciul cu Celta.
As notează că Săpunaru este un fotbalist extrem de important pentru Real Zaragoza în acest final de sezon, decisiv pentru rămânerea echipei în prima ligă.