Un tribunal din Istanbul l-a achitat joi pe internaţionalul nigerian Emmanuel Emenike, acuzat că a trişat, într-un vast scandal al meciurilor trucate în Turcia.
Tribunalul din Istanbul a estimat că probele nu au fost suficient de credibile pentru a-l condamna pe atacantul echipei ruse Spartak Moscova, scrie agenţia de presă Anatolia.
Ministerul public ceruse o pedeapsă între 1 şi 3 ani închisoare împotriva lui Emenike, acuzându-l că a simulat o accidentare în mai 2011 pentru a nu juca un meci din campionatul de fotbal al Turciei cu clubul său de atunci, Karabukspor, împotriva lui Fenerbahce.
Patru zile mai târziu, Emenike semna un contract de patru ani cu Fenerbahce.
Dosarul său a fost disjuns dintr-un vast proces al meciurilor trucate care a zguduit fotbalul turc şi s-a încheiat în iunie 2012 cu condamnarea preşedintelui clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, la 6 ani şi 3 luni închisoare.
În total, 93 de persoane au fost judecate şi multe dintre ele condamnate pentru că au trucat meciuri din prima şi a 2-a divizie în sezonul 2010-2011, precum şi pentru diverse delapidări.
Dosarul lui Emenike a fost separat de procesul principal din cauza faptului că el a părăsit teritoriul turc după angajamentul semnat cu Spartak Moscova, în iunie 2011.