Fundaşul Răzvan Raţ a semnat un contract pe trei sezoane cu West Ham United, după ce a efectuat vizita medicală.
Raţ, 32 de ani, a evoluat în ultimele nouă sezoane la Şahtior Doneţk, contractul său expirând în iunie.
Echipa condusă de Sam Allardyce a ocupat locul 10 în sezonul care tocmai s-a încheiat.
"Sunt trei luni de când suntem în discuţii cu West Ham şi sunt foarte bucuros că am ajuns în campionatul Angliei pe care eu îl consider cel mai puternic din Europa. Important pentru mine este să îmi fac treaba şi să nu dezamăgesc. Vreau să fiu un om de bază la West Ham, ceea ce cred că se va şi întâmpla pentru că îmi doresc foarte mult acest lucru", a declarat Raţ.
Răzvan Raţ a explicat că a discutat la ultima acţiune a echipei naţionale cu Gabriel Tamaş, fundaş care evoluează în Premier League la West Bromwich.
"Am vorbi cu Gabi Tamaş la ultima acţiune a naţionalei, dar nu foarte mult. Nu pot spune că mi-a dat sfaturi pentru că în acel moment nu era ceva sigur, pur şi simplu am vorbit despre cum e în Anglia şi ce se întâmplă acolo", a adăugat Raţ.
Fundaşul a menţionat că şi gruparea franceză Olympique Marseille a intenţionat să îl achiziţioneze în pauza competiţională din iarnă dar la acel moment Şahtior Doneţk nu a dorit să îi dea drumul.
"Olympique Marseille m-a vrut foarte tare în iarnă, apoi interesul lor a reapărut acum, dar nu cu aceeaşi intensitate. În iarnă cei de la Marseille au insistat până în ultimul moment, preşedintele lor a discutat şi cu Mircea Lucescu şi a încercat să mă transfere. Însă la acel moment era foarte mare nevoie de mine la Şahtior pentru că urmau partidele cu Borussia Dortmund din Liga Campionilor şi nu au vrut să mă lase să plec", a afirmat fundaşul.
Managerul West Ham United, Sam Allardyce, şi-a exprimat satisfacţia pentru aducerea lui Răzvan Raţ, lăudând caracterul şi experienţa fundaşului român, informează site-ul oficial al grupării engleze.
"Sunt foarte fericit că am achiziţionat un jucător cu experienţa şi caracterul lui. A jucat în Liga Campionilor în acest an şi la cel mai înalt nivel mulţi ani. Şahtior i-a oferit un contract bun, dar ambiţia lui a fost să încerce şi în Anglia. El vorbeşte perfect engleza, pe care a învăţat-o singur, iar acest lucru arată că este disciplinat şi are caracter. Disciplina, caracterul şi abilitatea sunt trei chestii foarte importante în Premier League şi, cu mici ajustări, îl vom vedea rapid cu evoluţii foarte bune pentru West Ham", a declarat Allardyce.
Raţ devine al treilea român care joacă la West Ham, după Florin Răducioiu şi Ilie Dumitrescu.