Fanii fostului căpitan al selecţionatei României, Cristian Chivu, fundaşul echipei Inter Milano, au ocazia să parieze pe posibila sa revenire la clubul olandez Ajax Amsterdam, a anunţat bookmaker-ul britanic Stanleybet.
Aflat pe picior de plecare de la Inter, cu care mai are contract până în 2014, Chivu se află în vizorul echipelor turce Fenerbahce şi Galatasaray, însă există şi varianta Ajax, la care românul a mai evoluat între 1999 şi 2003.
În urma acestor zvonuri legate de viitorul fundaşului, Stanleybet a introdus un nou pariu special, oferind celor interesaţi oportunitatea de a paria pe şansele lui Chivu de a se întoarce la Ajax.
Compania oferă o cotă de 3.65 pentru cei care pariază pe posibila plecare a fundaşului de la Inter Milano la Ajax Amsterdam, în timp ce, pentru cei care sunt de părere că românul nu se va transfera la olandezi, o cotă de 1.18, se precizează într-un comunicat.
"Cristi Chivu a jucat pentru echipa olandeză şi în perioada 1999-2003, unde a demonstrat că este un fotbalist de excepţie şi un fundaş valoros. Mai mult decât atât, aptitudinile sale au făcut ca acesta să fie numit, la doar 20 de ani, căpitan la Ajax Amsterdam", a declarat Cătălin Moise, director de marketing al Stanleybet, companie ale cărei servicii sunt disponibilie şi în ţara noastră, unde are 327 de agenţii în 90 de oraşe.