Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona este dispusă să ofere 32 milioane euro campioanei Franţei, Paris Saint-Germain, în schimbul fundaşului brazilian Thiago Silva, anunţă presa sportivă catalană.
Radio Catalunya precizează că aceasta este suma pe care oficialii Barçei vor să o pună pe masă la negocierile cu responsabilii grupării de pe Parc des Princes, mai mică însă cu 10 milioane euro decât cea plătită în urmă cu un an de francezi pentru aducerea internaţionalului brazilian de la AC Milan.
Responsabilii campioanei Spaniei au purtat deja o primă rundă de negocieri cu impresarul lui Thiago Silva, Paulo Tonietto, care a declarat pentru postul de radio Cadena Ser: "Barcelona nu poate fi refuzată, nu suntem proşti. Însă transferul nu depinde de Thiago, ci de PSG", echipă de care brazilianul este legat prin contract până în 2017.
Purtătorul de cuvânt al clubului catalan, Toni Freixa, a precizat marţi că "Barça îşi poate permite toate transferurile pe care staff-ul tehnic le consideră necesare, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna". "Desigur însă că nu putem spune pieţei cât de mult suntem pregătiţi să cheltuim", a adăugat Freixa.