FC Sevilla, echipa la care evoluează Raul Rusescu din această vară, va începe oficial sezonul pe data de 1 august, când va intra în competiție în ultimul tur preliminar al Europa League. Până atunci, începând de miercuri seară, Sevilla a plecat într-un inedit turneu sud-american, denumit Copa Euroamericana, aflat la prima ediție.
"Expediția" lui Rusescu și a colegilor săi a început pe aeroportul din Madrid, acolo de unde a plecat spre Santiago de Chile. Pe lângă antrenorul Unai Emery, în avion s-au îmbarcat vicedirectorul general Manuel Vizcaíno și consilierul clubului, José María del Nido. Primul meci amical va avea loc sâmbătă, pe stadionul San Carlos de Apoquimdo de Santiago, acolo unde Rusescu va da piept cu chilienii de la
Universidad Católica. Aceasta este echipa unde s-a format actualul jucător al Sevillei, Gary Medel.
Din Chile, FC Sevilla va pleca spre Columbia, spre Medellin, acolo unde pe data de 23 iulie va întâlni pe Atletico Nacional, clubul cel mai titrat din această țară. Meciul va avea loc pe stadionul Atanasio Girardot.
Miercuri, 23 iulie, la Guayaquil, în Ecuador, Raul Rusescu va juca împotriva echipei locale Barcelona Sporting Club, una dintre cele mai celebre echipe din țară. Meciul se va juca pe un astadion cu o capacitate de 60.000 de locuri.
După această ultimă partidă de verificare, FC Sevilla va reveni în Spania, pe data de 28 iulie. Ceilalți participanți la Cupa Euroamericana sunt: Atlético de Madrid, FC Porto, Millonarios (Columbia), Estudiantes de la Plata (Argentina), Sporting de Cristal (Perú), Nacional de Montevideo (Uruguay) și Deportivo Anzoátegui (Venezuela).
RomanianSoccer