Atacantul român Claudiu Keșeru a fost titular la echipa sa de club, Bastia, care sâmbătă seară a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Valenciennes, în etapa a 2-a din
Ligue 1. Keșeru a rămas pe teren până în minutul 74, când i-a luat locul Ba.
Acesta din urmă a și marcat al doilea gol al gazdelor, în minutul 78. Pe primul îl înscrisese Bruno în minutul 76. Practic, ambele goluri ale echipei Bastia au fost înscrise la scurt timp după ce a ieșit Keșeru de pe teren. Au fost primele 3 puncte câștigate de corsicani în actuala ediție a campionatului Franței, pentru că în primul meci Bastia pierduse cu 2-0 la Nantes.
Mijlocașul Bănel Nicoliță a intrat pe gazon în minutul 86 al meciului pe care AS Saint-Etienne l-a câștigat cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în fața grupării Guingamp, nou-promovată în prima ligă franceză. Fostul stelist i-a luat locul lui Cohade. Lemoine, în minutul 52, a marcat singurul gol al meciului.
Mijlocașul Mihai Roman nu a fost inclus în lotul echipei Tolouse pentru meciul terminat la egalitate, acasă, cu Bordeaux, scor 1-1. Fostul rapidist a suferit o accidentare la finalul lunii iulie și nu s-a refăcut.
Într-un alt meci, Olympique de Marseille a învins cu scorul de 2-0 viitoarea echipă a lui Dan Nistor, Evian-TG, prin golurile marcate de André-Pierre Gignac 16 și Dimitri Payet 67.
RomanianSoccer