Olympique Lyon și Olympique Marseille au maximum de puncte după două runde jucate în Ligue 1 și vor sâmbătă să o obțină pe cea de-a treia. În schimb, echipa cotată cu prima șansă la titlu, PSG, nu are decât două puncte și nicio victorie.
Sâmbătă, de la ora 18.00, OM va da piept cu Valenciennes în deplasare. Echipa din Marseille a marcat cinci goluri în primele două meciuri. Principala armă a alb-albaștrilor susțin mulți că o reprezintă forța și aportul ofensiv al celor doi fundași laterali, Fanni și Morel. Totuși, în ciuda faptului că a avut un debut perfect, OM va avea un meci dificil pe terenul unei formații redutabile pe teren propriu. În prima etapă, jucată acasă, Valenciennes a învins cu un categoric 3-0 pe Toulouse.
Ultima victorie a marseillezilor la Valenciennes datează din octombrie 2008.
La Valenciennes, există patru jucători accidentați: P.A.Camara, Massampu, Rose și Pujol. În aceste condiții, românul Aurelian Chițu este anunțat titular de o parte a presei franceze. La oaspeți, doar Imbula este indisponibil.
Echipele probabile:
Valenciennes : Penneteau (cap) - Mater, Lala, Angoua, Nery - T.Doumbia, Saez, Ducourtioux - M.Dossevi, Melikson - Le Tallec (ou Bahebeck)
Marseille : Mandanda (cap) - Fanni, S.Diawara, Nkoulou, Morel - Romao, Cheyrou - Payet, Valbuena, A.Ayew - Gignac
Olympique Lyon primește acasă replica echipei Reims. Gazdele vin după o înfrângere dureroasă, 0-2 pe teren propriu cu Real Sociedad în prima manșă a play-off-ului din Champions League. Antrenorul Rémi Garde intenționează să schimbe mai mulți jucători față de acest ultim meci.
Unii jucători au încercat să găsească și scuze pentru evoluția slabă cu Sociedad: "Spre deosebire de sezonul trecut, acum joc mai mult pentru echipă și deci mai puțin pentru a mă pune pe mine în valoare", a declarat Steed Malbranque.
Totuși, în campionat Lyon stă bine. Are șase puncte după două meciuri și un golaveraj 7-1. În condițiile în care PSG are un meci ce nu se anunță simplu, la Nantes, Lyon poate profita și se poate desprinde de parizieni la o distanță ce va fi greu de recuperat ulterior, ținând cont de echilibrul existent în campionatul Franței între combatante.
Echipele probabile:
Lyon: A.Lopes - M.Lopes, Bisevac, B.Koné, Bedimo - Gonalons, Malbranque - Benzia, Grenier, Gourcuff - Lacazette
Reims: Agassa - C.Glombard, Tacalfred, Weber, Mandi - Krychowiak, Albaek, Oniangue - Fortes, Atar, Courtet
RomanianSoccer