FC Nantes s-a impus, sâmbătă seară, la limită, scor 1-0, pe terenul formației AC Ajaccio, în etapa a 10-a din
campionatul Franței, meci în care pe teren au intrat trei români.
La gazde, fundașul stânga Ștefan Popescu a fost titularizat de antrenorul Fabrizio Ravanelli și a rămas pe teren pe toată durata meciului, în timp ce Adrian Mutu a fost stat pe banca de rezerve până în minutul 35, când i-a luat locul lui Cavalli. La Nantes, Bănel Nicoliță a jucat pe toată durata partidei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Alejandro Bedoya în minutul 87. Mutu a ratat o bună șansă de gol în minutul 90.
După acest eșec, Ajaccio a coborât pe locul 17-lea în
clasament Ligue 1, având același număr de puncte (7) ca formația de pe poziția a 18-a , prima retrogradabilă, Lorient.
În schimb, Nicoliță și echipa sa au urcat pe locul al 4-lea, iar Nantes se poate considera revelația acestui tur de campionat.
Tot sâmbătă seară și tot în
Ligue 1, lidera PSG s-a impus la scor, 4-0, pe teren propriu, în fața formației Nice (duble Ibrahimovic și Cavani) în timp ce Lille a ajuns pe locul 3 după victoria de la Montpellier (1-0).
19 octombrie 2013, ora 21:00
Stadion: Benoît Millot
AC Ajaccio 0 - 1 FC Nantes
A marcat: Alejandro Bedoya 87
Ajaccio: 1. Guillermo Ochoa - 17. Laurent Bonnart, 6. Ronald Zubar ŻK, 3. Grenddy Perozo, 26. Alessandro Crescenzi, 12. Ştefan Popescu, 28. Benoît Pedretti, 18. Johan Cavalli ŻK ( 35, 10. Adrian Mutu), 21. Salim Arrache ( 26, 33. Aboubacar Camara), 7. Benjamin André, 24. Claude Gonçalves.
FC Nantes: 1. Rémy Riou - 4. Oswaldo Vizcarrondo ŻK, 3. Papy Mison Djilobodji ŻK, 24. Chaker Alhadhur ŻK, 22. Issa Cissokho, 15. Bănel Nicoliţă, 18. Lucas Déaux, 12. Birama Touré, 25. Jordan Veretout ( 81, 19. Alejandro Bedoya), 13. Serge Gakpé ( 60, 8. Vincent Bessat), 9. Filip Đorđević ( 89, 10. Fernando Aristeguieta).
Cartonașe galbene: Cavalli, Zubar / Djilobodji, Alhadhur, Vizcarrondo.