CFR Cluj a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Astra Giurgiu, în
etapa a 12-a a Ligii 1.
În minutul 44, Ivanovski a trimis mingea în poarta gazdelor, însă reuşita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid.
Astra a rămas în inferioritate numerică, în minutul 77, când a fost eliminat Yahaya.
CFR 1907 Cluj - Astra Giurgiu 0 - 0
Au marcat: -
CFR: Felgueiras - Maftei, Cadu, Rada, Camora - Djokovici, Muniru - Maah, Gabionetta (Rui Pedro '72), Ogbu (Deac '71) - Tade (Costea '46).
Antrenor: Petre Grigoraş.
Astra: Lung - Măţel, Găman, Ben Youssef, J. Morais - Yahaya, Laban - Enache, Bukari (Yazalde '85), Yoda (Cristescu '81) - Ivanovski (Budescu '73).
Antrenor: Daniel Isăilă.
Cartonaşe galbene: Gabionetta '17, Muniru '14, Cadu '55, Djokovici '72, Maah '90+2 - Bukari '8, Yahaya '65, '77, Budescu '90
Cartonaş roşu: Yahaya '77
Arbitri: Ovidiu Haţegan (
central) - Octavian Şovre, Mircea Orbuleţ (
asistenţi) - Florin Marcu (
rezervă).
Observatori: Nicolae Marodin, Rodion Cămătaru.
Supervizor: Octavian Goga.
Petre Grigoraş: "
Rezultatul de egalitate este echitabil. Față de ultimele două jocuri, nu am mai avut aceeași prospețime. S-a văzut în realizările mici pe care le-am avut. Nu cred că azi merita vreo echipă să câștige. Nu e un rezultat satisfăcător, dar am întâlnit un adversar valoros și nu am avut un tonus bun, care să ne permită să jucăm ca la Piatra Neamț. Puteam să câștigăm doar norocos această partidă, la ocazia lui Robert Maah, de pe final. Ne pare rău că nu am reușit să legăm trei victorii consecutive și sperăm să ne revenim la meciul următor".
Daniel Isăilă: "
CFR venea după două jocuri foarte bune și arăta o creștere. Am avut 2-3 situații bune de a marca, dar e un punct câștigat, una peste alta. CFR rămâne o echipă puternică, indiferent de perioada prin care trece. Nu vreau să comentez eliminarea lui Yahaya. A fost alt joc, față de cel cu Dinamo. Urmează o perioadă grea, cu jocuri din trei în trei zile, dar nu sunt probleme, cred că orice jucător intră poate juca la acest nivel. Nu l-am menajat pe Budescu, ci așa am decis, din considerente tactice. Era vital să ne organizăm apărarea, iar Costică e un jucător de alt profil. Ne dorim, ca și în campionat, să obținem cât mai mult în Cupă. Întâlnim Medialșul, care vine după 9 meciuri fără înfrângere, dar cred că ne putem califica".