Pentru Emmanuel Culio, fotbalistul argentinian care, la 25 de ani, a cunoscut apogeul carierei sale de până acum la CFR Cluj, devenind campion al României şi câştigător al Cupei, într-un singur sezon, ziua de 16 septembrie 2008 poate constitui consacrarea definitivă, dar şi o schimbare de cetăţienie, dacă va accepta propunerile, urmându-şi, de altfel, şi propria dorinţă de a deveni cetăţean român şi, mai departe, internaţional pentru aceeaşi ţară.
De la anonimat, trecând printr-o modestă reputaţie locală, 2 goluri pe Stadio Olimpico din Roma, înscrise însă nu oricum şi oricui, ci din după combinaţii isteţe şi şuturi vădind o tehnică foarte bună, precum şi vicecampioanei Italiei, AS Roma, în Liga campionilor. Astfel, Culio a ajuns un nume des amintit în toate fluxurile agenţiilor internaţionale de presă şi în paginile marilor ziare europene, care i-au scormonit trecutul, avide să afle ce este cu acest mijlocaş care a avut tupeul să înghenuncheze Roma.
Drept urmare, orice iubitor al fotbalului a putut afla că avem de-a face cu un jucător de 25 de ani fără mare trecut fotbalistic: născut şi crescut în oraşul Mercedes, la 100 km de Buenos Aires, într-o familie săracă, lângă alţi 4 fraţi, a trebuit să muncească de la 13 ani, pe şantiere în special. A jucat fotbal "pe maidan", pentru ca la 19 ani să fie cooptat la modesta Deportivo Flandria, din divizia a 3-a, unde a stat 2 sezoane, pentru a urca o treaptă, la Almagro. Jucător bine legat, 1,76 m, 75 kg, a prins la 22 de ani lotul lui Independiente, unde a şi debutat în prima ligă, dar doar pentru un meci într-un sezon întreg, ceea ce l-a făcut să accepte transferul la modesta formaţie chiliană La Serena.
Aici a fost descoperit de preşedintele CFR Cluj, care venise pentru a vedea un atacant. L-a ales pe Culio, moment de inspiraţie profitabil, după cum s-a văzut, ambelor părţi. Stângaci în bună tradiţie a mijlocaşilor de creaţie, cu şut bine calibrat, mai degrabă decât puternic, Culio a fost unul dintre numeroşii jucători străini de la Cluj care s-a acomodat destul de bine noului mediu, ceea ce explică şi constanţa sa. Avea nevoie, poate, doar de un moment de inspiraţie pentru a urca încă un palier, moment pe care speră că l-a prins la Roma, marţi, 16 septembrie. Iar palierul imediat următor ar putea fi echipa naţională a României...