Atacantul Raul Rusescu va fi împrumutat, în perioada de transferuri din ianuarie, de formaţia spaniolă FC Sevilla echipei portugheze Sporting Braga, clubul lusitan având opţiunea de a-l cumpăra pe jucătorul român în vară, a declarat impresarul Victor Becali.
"Este un pas bun, pentru că sunt convins că va juca titular la Braga. Ei au şi o opţiune de cumpărare din vară. Pentru Raul este important să joace şi atunci am ales această soluţie, care convine şi clubului şi jucătorului şi se va perfecta în zilele următoare", a spus Becali.
Preşedintele António Salvador l-a lăudat pe atacantul Raul Rusescu, spunând că noua achiziţie a grupării portugheze este un jucător excelent, pe care îl urmăreşte de mai mult timp. "Este un excelent jucător, de o bună calitate, pe care Sporting Braga îl urmăreşte de mai mult timp şi am făcut totul pentru a-l transfera. El se potriveşte foarte bine cu ambiţia şi cu spiritul clubului nostru", a declarat Salvador.
Golgheterul Ligii 1 în sezonul trecut, Raul Rusescu, a fost transferat, în iunie, de la Steaua la echipa FC Sevilla, cu care a semnat un contract pe cinci ani. Sevilla a plătit clubului bucureştean suma de 2,2 milioane de euro pentru Rusescu. El a evoluat în şapte partide pentru formaţia spaniolă, dintre care numai una în campionat, marcând trei goluri, toate în Europa League.
SC Braga, formaţie eliminată din play-off-ul Europa League de Pandurii Târgu-Jiu, ocupă locul 7 în prima ligă portugheză, cu 19 puncte, în 14 etape. Pe primele trei locuri sunt clasate Sporting Lisabona, FC Porto şi Benfica, toate cu câte 33 de puncte, despărţite de golaveraj.