Cei doi oficiali au o relaţie încordată de mai multă vreme, situaţie care poate duce la îndepărtarea antrenorului
Imediat după meciul de la Constanţa, "stegarii" au intrat în vacanţă pînă pe 13 ianuarie, cînd este programată reunirea lotului. Dacă majoritatea grupărilor din Liga 1 se mişcă în această perioadă, în special pe piaţa transferurilor, la FC Braşov aproape totul a paralizat dinaintea Crăciunului. Directorul general Constantin Zotta se află într-o vacanţă prelungită în străinătate, unde a ales o destinaţie exotică: Thailanda.
În schimb, antrenorul Ilie Stan a ales să petreacă Sărbătorile în ţară, iar în toată această perioadă cei doi nu şi-au vorbit. Relaţia glacială dintre Zotta şi Ilie Stan este cunoscută de multă vreme, tehnicianul recunoscînd pe finalul sezonului trecut că nu simte sprijinul conducerii.
"Dacă voi avea linişte şi încredere din partea celor din conducere vă spun că vom fi mult mai puternici în retur. În momentul de faţă, sincer, nu simt sprijinul conducerii, dar eu mă bazez pe Dumnezeu şi pe faptul că munca mea va da roade, iar patronul va aprecia acest lucru. Eu nu am venit la Braşov pentru faptul că nu aveam echipă, am venit aici să fac treabă şi să fac echipa să joace fotbal", spunea Iliesta la începutul lunii decembrie. Tensiunea dintre cei doi oficiali de la FC Braşov s-a accentuat după ultimele rezultate înregistrate de echipă, iar cel mai probabil Zotta va încerca să-l forţeze pe Ilie Stan să demisioneze. Se pare însă că antrenorul nu este dispus să renunţe, mai ales că nu va mai putea antrena în Liga 1 în acest sezon după aventura din startul campionatului la FC Vaslui.
Un lucru este cert, antrenorul se va prezenta, luni, la reunirea lotului, iar decizia finală îi va aparţine patronului Ioan Neculaie. Ilie Stan este al patrulea antrenor al "stegarilor" în acest sezon, după Adrian Szabo, Aurel Ţicleanu şi Alexandru Pelici.
Program incert de pregătire
Înainte de plecarea în vacanţă oficialii lui FC Braşov au creionat un program de pregătire, dar singurul lucru cert este doar că reunirea lotului a fost programată pentru luni, 13 ianuarie. Se preconizează şi două stagii de pregătire, unul la Cheile Grădiştei şi unul extern, dar pînă acum nu s-au semnat contractele. Legat de restanţele financiare, jucătorii au primit promisiuni că la finalul lunii ianuarie vor încasa cîteva rate contractuale, după ce Liga Profesionistă de Fotbal va vira banii din drepturile de televiziune.
Florin Iacob, "primul transfer"
Cum Zotta va reveni în ţară abia peste cîteva zile, şi la capitolul transferuri lucrurile se mişcă greoi. Singura certitudine este revenirea portarului Florin Iacob de la Unirea Tărlungeni. Iacob a fost împrumutat pentru un sezon la divizionara secundă braşoveană, însă are o clauză în contract conform căreia poate reveni la FC Braşov în această iarnă dacă este solicitat de clubul din Liga 1. Revenirea lui Iacob era previzibilă în condiţiile în care Marinescu va rata startul returului pentru că nu este complet refăcut, iar în acest moment gruparea braşoveană îi are la dispoziţie ca variante viabile doar pe Mutu şi Bordea. O situaţie incertă este cu ceilalţi doi jucători împrumutaţi de FC Braşov la Unirea, Enceanu şi Dumbravă, care au aceeaşi clauză şi pot reveni în această iarnă la FC Braşov.