Pandurii Târgu-Jiu va mai renunţa în această iarnă la o parte din jucătorii din lot, urmând ca la completarea lotului politica de transferuri să se axeze mai ales pe calitate, a precizat preşedintele clubului, Marin Condescu, potrivit site-ul grupării de fotbal.
"La clubul Pandurii va trebui să gestionăm mai bine lucrurile de acum înainte şi de aceea, anul acesta echipa va arăta mai bine din punctul meu de vedere. În această iarnă va trebui să mai renunţăm la o parte din numărul mare de jucători pe care îi avem în lot şi să aducem calitate lotului pe care îl avem", a explicat preşedintele clubului.
Acesta s-a referit la faptul că Pandurii a avut un lot foarte numeros în ultimul an, în care s-a ajuns la un grup de 30 de jucători. La unii dintre jucători s-a renunţat treptat pe parcursul campionatului, fiind însă efectuate şi alte transferuri, lotul incluzând la finalul anului 2013 un număr de 29 de jucători.