AS Roma va încerca să-şi revină după eşecul din etapa trecută, urmând a o găzdui pe Genoa 1893, în etapa a 19-a din Serie A.
Gazdele erau neînvinse în campionat până în etapă trecută, când au pierdut cu 3-0 meciul jucat la Torino în faţa liderului Juventus, diferenţa dintre cele două echipe ajungând acum la 8 puncte în favoarea piemontezilor.
Primul răspuns a fost dat la mijlocul acestei săptămâni, când Roma a învins-o pe Sampdoria cu 1-0 în Cupa Italiei, calificându-se în sferturile de finală.
AS Roma este conştientă că are un avans doar de două puncte în faţa echipei de pe locul 3, SSC Napoli, aşa că este obligată să câştige mâine şi să continue lupta pentru un loc în sezonul următor al Ligii Campionilor.
Genoa 1893 a terminat anul cu cinci meciuri consecutive fără victorie în Serie A, dar a început 2014 cu o victorie în faţa lui Sassuolo şi a ajuns pe locul 9 în clasament.
Oaspeţii au jucat mai slab în deplasare în acest sezon, unde au pierdut deja 5 meciuri.
Daniele De Rossi şi Leandro Castan sunt suspendaţi la Roma, după ce au primit cartonaşe roşii în meciul cu Juventus. Adem Ljajic este incert, dar Radja Nainggolan ar putea fi folosit chiar ca titular, după ce şi-a făcut debutul la mijlocul săptămânii, în meciul cu Sampdoria.
Oaspeţii nu-l pot folosi pe Alberto Gilardino, care este suspendat, locul sau urmând a fi luat de Emanuele Calaio.
Echipele posibile:
Roma: De Sanctis, Maicon, Burdisso, Benatia, Dodo, Pjanic, Strootman, Nainggolan, Totţi, Gervinho, Florenzi
Genoa: Perin, Antonini, Manfredini, Portanova, Vrsaljko, Biondini, Matuzalem, Marchese, Antonelli, Calaio, Konate
Comparaţie AS Roma - Genoa 1893
Echipa AS Roma se află pe locul 2 în
clasament Serie A, cu 41p, iar Genoa 1893 pe 9, cu 23p
AS Roma - Genoa 1893 este meci de 1.