Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că i-a transferat pe Patrick N'Koyi-Kiabu şi Gevaro Nepomuceno, doi jucători care vor evolua la echipa condusă de Cosmin Contra din sezonul viitor, până atunci urmând să joace pentru actuala lor formaţie, Fortuna Sittard
.
Cei doi fotbalişti au semnat contracte valabile pe următorii trei ani.
"FC Petrolul Ploieşti anunţă perfectarea transferurilor definitive ale fotbaliştilor Patrick N'Koyi şi Gevaro Nepomuceno. Cei doi sunt colegi şi evoluează în prezent la Fortuna Sittard, în liga secundă olandeză, unde vor rămâne până la încheierea sezonului, urmând să devină petrolişti, în mod oficial, la data de 1 iulie 2014", se precizează pe site-ul oficial al grupării prahovene.
În vârstă de 24 de ani, N'Koyi este de origine congoleză şi evoluează pe postul de atacant, în timp ce Nepomuceno are 21 de ani, este cetăţean olandez şi evoluează ca mijlocaş ofensiv.