Echipa de fotbal Petrolul Ploiești l-a achiziționat, joi, pe atacantul Toto Tamuz, internațional israelian de origine nigeriană care a semnat un contract valabil în următorii doi ani și jumătate, potrivit site-ului oficial al clubului
.
Tamuz este al patrulea transfer al petroliștilor în această iarnă, după Mutu, Zicu și Gerson. Fost jucător la Hapoel Petah Tikva, Beitar Ierusalim, Hapoel Tel Aviv și Ural Oblast, Toto are în palmares numeroase trofee, printre care și titlul de golgheter al primei ligi din Israel în sezonul 2010-2011, când a înscris 21 de goluri.
''Toto are profilul de atacant pe care îl căutam și ni-l doream la Petrolul. Am reușit să-l transferăm, câștigând lupta pentru achiziționarea lui cu mai multe formații din Liga I care îl voiau și ele în această iarnă. Prin venirea lui, Petrolul a încheiat perioada de transferuri, în acest moment fiind acoperiți pe toate posturile'', a declarat managerul sportiv Marius Nicolae.
Născut la 1 aprilie 1988 în Nigeria și liber de contract înainte de a semna cu Petrolul, Tamuz are 10 selecții și două goluri pentru reprezentativa Israelului.
''Am ales Petrolul pentru că a fost singura formație din Liga I care m-a dorit cu adevărat. Sunt fericit că voi avea ocazia să joc în fața celui mai frumos public din România. Deși am ajuns la jumătatea campionatului, vreau să intru în lupta pentru titlul de golgheter. Am venit să dau totul pentru noua mea echipă, să câștig cupa și campionatul și să-i fac fericiți pe suporteri'', a afirmat Tamuz.
Petrolul Ploiești a mai perfectat și transferurile jucătorilor Patrick N'Koyi și Gevaro Nepomuceno, ambii de la formația olandeză de ligă secundă Fortuna Sittard, care se vor alătura formației prahovene din vară.