Antrenorul Dan Petrescu a fost demis din funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo Moscova, în urma rezultatelor slabe ale formaţiei. "Directorul sportiv al clubului Dinamo Moscova, Guram Adjoiev, s-a întâlnit cu Dan Petrescu şi a pus capăt colaborării cu tehnicianul român. Numele noului antrenor nu a fost anunţat", a anunţat interfax-russia.ru.
"Mulţumesc tuturor celor de la Dinamo Moscova. Fanilor, pentru că mi-au fost mereu aproape, clubului, jucătorilor şi întregului staf, pentru profesionalism. Am fost fericit să lucrez la un club mare aşa cum e Dinamo Moscova. A fost o experienţă extraordinară. Dinamo Moscova a fost pe primul loc pentru mine, familia doar pe locul secund. Dar dacă a decis că nu a fost suficient, conducerea are dreptul de a lua măsurile corespunzătoare. Ne-am despărţit prieteni. Îi doresc mult noroc viitorului antrenor", a spus Petrescu, după antrenamentul de marţi.
Pe de altă parte, site-ul sport-express.ru a scris că Dinamo Moscova se află în negocieri cu antrenorul formaţiei Amkar Perm, Stanislav Cercesov.
Dan Petrescu, în vârstă de 46 de ani, se afla pe banca tehnică a formaţiei Dinamo Moscova din 18 august 2012.
După disputarea a 24 de etape, Dinamo Moscova ocupă locul patru în clasament, cu 43 de puncte, la opt puncte în urma liderului Lokomotiv Moscova. În ultima etapă, Dinamo Moscova a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 4-0, de echipa Anji Mahacikala, ultima clasată.