28.04.2014, Ploieşti, Stadion: "Ilie Oană", ora: 21:00, live Digi Sport 1
Petrolul Ploieşti - FC Botoşani în
Etapa 29 Liga 1
Petrolul Ploieşti
Chiar dacă a fost condusă cu 1-0 la Constanţa de Săgeata Năvodari, echipa Petrulul Ploieşti a reuşit să întoarcă rezultatul şi să câştige la final cu scorul de 3-2. A fost al doilea succes consecutiv în Liga 1 şi dacă nu ar fi fost acel gol din minutul 90+4 de la Giurgiu, din Cupă, totul ar fi fost perfect pentru "găzari". În etapa precedentă, Astra a pierdut cu scorul de 2-0 în faţa lui Dinamo, astfel că "lupii" s-au apropiat de giurgiuveni la un singur punct. Antrenorul Răzvan Lucescu mai are un singur obiectiv, după ce a ratat titlul şi Cupa României, să se claseze la finalul sezonului pe locul 2. Va urma un meci destul de greu cu FC Botoşani, echipă mult schimbată în bine în acest an, în care "galben-albaştrii" au ca obiectiv câştigarea celor 3 puncte pentru a continua lupta pentru locul 2 cu Astra.
DECLARAŢII
Răzvan Lucescu (antrenor): "
Sunt fericit că m-am întors în campionatul nostru şi nu regret absolut nimic. Sper să trecem peste Astra, ar fi extraordinar ca Petrolul să termine în poziţia de vicecampioană. Îmi doresc să rămân, dar nu depinde doar de mine. Am o mare ambiţie, încet-încet trecem peste problemele apărute şi vrem să continuăm această serie de victorii".
Pentru prima dată de la venirea sa la Petrolul, antrenorul Răzvan Lucescu a avut la dispoziție toți jucătorii la antrenamentele din această săptămână, cu excepța lui Vlad Morar, exclus din lot. Adrian Mutu și Laurențiu Marinescu se simt bine și s-au pregătit normal alături de ceilalți coechipieri, însă vineri "Briliantul" a acuzat unele probleme musculare din cauza efortului susținut și s-a refăcut în sala de forță și la masaj. Chiar și în aceste condiții, decarul are șanse mari să fie inclus în lot și pentru confruntarea cu FC Botoşani.
Mijlocaşul dreapta camerunez Njongo Priso a primit în meciul cu Săgeata Năvodari al 9-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă.
- Petrolul Ploieşti este neînvinsă acasă de pe 30.09.2012, 1-2 Steaua
Echipa probabilă
Peçanha
Alcenat, Geraldo Alves, Yamissi, Guilherme
Mustivar, De Lucas
Fernández, Albín, Filipe Teixeira
Tamuz
Antrenor: Răzvan Lucescu
Accidentaţi: nu există
Suspendat: Priso
Va mai lipsi: Morar (exclus din lot)
ULTIMELE REZULTATE Petrolul Ploieşti
FC Botoşani
FC Botoşani a obţinut o victorie muncită cu Panduri Târgu-Jiu, pe care a învins-o cu scorul de 3-2. Astfel, moldovenii au reuşit să-şi ia revanşa în faţa oltenilor, după înfrângerea umilitoare din tur. În urma acestui succes "roş-alb-albaştrii" au rămas pe locul 8 în clasament, păstrând distanţă de 8 puncte faţă de ocupanta primului loc retrogradant. Mai sunt 18 puncte puse în joc, astfel că ei nu sunt încă matematic salvaţi, dar după evoluţiile foarte bune din acest an sunt foarte încrezători că îşi vor îndeplini obiectivul. Va urma un meci foarte greu la Ploieşti, acolo unde nu a reuşit nimeni să câştige în acest sezon. Obiectivul lui FC Botoşani este de a obţine un rezultat de egalitate, pentru a-şi recupera măcar un punct după ce a pierdut în tur cu 1-2 în faţa "găzarilor".
DECLARAŢII
Leontin Grozavu (antrenor): "
Este un meci de campionat, pe care îl vom susţine pe un stadion frumos, în faţa uneia dintre cele mai bune echipe ale Ligii 1, care are în componenţă numeroşi jucători valoroşi. Ştim că Petrolul are un public extraordinar, dar cu toate acestea, nu mergem la Ploieşti în excursie! Vom încerca să facem tot posibilul să plecăm neînvinşi. Nu vreau să mă avansez în afirmaţii care să nu fie acoperite de adevăr, dar putem furniza surpriza. Ştim că ei sunt motivaţi şi sperăm să ne ridicăm la înălţimea adversarului. I-am urmărit, îi cunoaştem, ştim la ce să ne aşteptăm. Şi noi suntem într-o formă bună şi vom încerca să facem un joc bun. În acest mini-retur, nu am făcut nici un egal. Asta înseamnă că va fi un meci deschis, de totul sau nimic!".
Vasile Curileac (portar): "
Ne aşteaptă un meci greu la Ploieşti, în faţa unei echipe foarte bune a Ligii 1. Ştim că Petrolul joacă foarte bine pe teren propriu şi că pune presiune pe adversar în primele 20-25 de minute. Au un lot valoros şi nu prea contează dacă lipseşte vreun jucător sau altul. Am auzit că ar putea reveni Mutu, dar nu mă sperie. Poate să dea Mutu gol dacă avem 2-0 şi câştigăm!".
Andrei Patache (fundaş): "
Avem forţa să obţinem un rezultat pozitiv. Noi trecem printr-o perioadă bună şi sperăm să facem un joc bun şi să obţinem un rezultat pe măsură. Doar nu mergem acolo să admirăm stadionul şi pe jucătorii Petrolului şi să ne predăm. La fiecare meci încercăm să scoatem cât mai mult. Va fi frumos pe Ilie Oană. Suporterii fac o atmosferă însă nu se pune problema ca noi să fim timoraţi, să ne tremure şortul cum se spune. Cea mai mare plăcere este ca fotbalist să joc cu stadionul plin. Nu sunt frustrat că din căpitan am ajuns rezervă. Au fost colegi care au dat două goluri şi pe urmă au ajuns rezervă. Este decizia antrenorului şi o respect".
Antrenorul Leontin Grozavu are 4 jucători indisponibili pentru deplasarea de la Ploieşti. Sergiu Oltean şi Claudiu Codoban sunt suspendaţi o etapă datorită cartonaşelor galbene, Attila Hadnagy este accidentat având probleme la gleznă, iar Andrei Patache este incert, fiind şanse mari de a fi recuperat. Va reveni după o etapă de suspendare Răzvan Tincu.
Directorul sportiv Anton Heleşteanu a declarat că mijlocaşul Florin Hidişan (mijlocaş dreapta, 32 de ani) a venit în probe la gruparea botoşăneană. "
Florin Hidişan este jucător liber de contract şi a venit în probe la noi. Nu aşteptăm vara pentru a face transferuri! Deja ne gândim la viitoarea ediţie de campionat. Dacă antrenorul Leo Grozavu va considera că Hidişan ne va putea ajuta, vom semna un contract cu el", a spus Heleşteanu.
- FC Botoşani are o remiză în 14 deplasări
Echipa probabilă
Curileac
C. Dinu, Ivanovs, Tincu, Acsinte
Fülöp, Vaşvari, Danci, Croitoru
Stojkov, Vertelis
Antrenor: Leontin Grozavu
Accidentat: Hadnagy
Incert: Patache
Suspendaţi: Oltean, Codoban
ULTIMELE REZULTATE FC Botoşani
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Petrolul Ploieşti - FC Botoşani va fi un meci în care echipa gazdă porneşte cu prima şansă. "Galben-albaştrii" vin după 2 victorii consecutive cu Gaz Metan Mediaş şi Săgeata Năvodari şi vor încerca să obţină încă una, pentru a continua lupta cu Astra Giurgiu pentru locul 2. E de aşteptat să revină Mutu pe teren, după o accidentare care l-a ţinut pe tuşă 5 etape. "Roş-alb-albaştrii" vin după o victorie cu Pandurii, care le permite să joace mâine mult mai relaxaţi. Pe teren propriu ei au evoluţii foarte bune, dar în deplasare joacă foarte slab, având 8 înfrângeri în ultimele 9 deplasări. E de aşteptat ca echipa gazdă să atace mai mult şi să forţeze victoria, în timp ce cea oaspete să joace defensiv, pentru a pleca acasă cu un punct.
Petrolul Ploieşti - FC Botoşani este meci de 1, rămâne de văzut dacă şi Mutu va înscrie primul gol de la revenirea în Liga 1.
Comparaţie Petrolul Ploieşti - FC Botoşani
Echipa Petrolul Ploieşti se află pe locul 3 în
clasament Liga 1, cu 55p, iar FC Botoşani pe 8, cu 38p
În tur: FC Botoşani - Petrolul Ploieşti 1-2