02.05.2014, Constanţa, Stadion: "Farul", ora: 18:30, live Digi Sport 1
Săgeata Năvodari - Ceahlăul Piatra-Neamţ în
Etapa 30 Liga 1
Săgeata Năvodari
Săgeata Năvodari a dat lovitura la Galaţi, învingând-o cu scorul de 1-0 pe Oţelul, printr-un gol marcat de Silviu Pană. Astfel, năvodărenii au câştigat 3 puncte imense, urcând deasupra liniei retrogradării, sub care au ajuns gălăţenii. Va urma un meci la fel de important, cu Ceahlăul, echipă care a ajuns şi ea în zona retrogradării, după ce a pierdut ultimele 6 meciuri la rând. Formaţia lui Cătălin Anghel va aborda acest meci doar la victorie, mai ales că în tur moldovenii s-au impus cu scorul de 2-1. Dacă ar lua cele 3 puncte, dobrogenii ar face 35 de puncte şi ar putea urca chiar până pe locul 11 în clasament. Este important pentru Săgeata să obţină mâine victoria, pentru că următorul adversar, Astra Giurgiu, va fi mult mai greu de învins.
DECLARAŢII
Cătălin Anghel (antrenor): "
Chiar dacă am bătut la Galaţi, nu avem cum să fim relaxaţi. Personal, voi fi liniştit doar când echipa va scăpa şi matematic de retrogradare. Ne aşteaptă un nou meci decisiv. Avem nevoie de o mentalitate extraordinară, de concentrare şi organizare foarte bune, mai ales pe atacurile noastre poziţionale. Ceahlăul este o echipă bună, care ştie să contraatace tăios. Fără caracter şi sacrificiu nu putem câştiga. Trebuie să ne creăm ocazii şi să punem presiune, să fim agresivi şi să aducem multe mingi la careu".
Aurelian Băbuţan (manager general): "
Am luat trei puncte importante la Galaţi, dar nu au nicio valoare dacă nu confirmăm şi în meciul cu Ceahlăul. Un succes cu nemţenii ar fi cel mai important pentru noi în acest final de sezon. Nu este, însă, o partidă decisivă, pentru că mai sunt destule puncte puse în joc. Cred că, dacă vom mai acumula şase-şapte puncte, ne vom asigura menţinerea în prima ligă, dar ne dorim să facem şi mai multe, pentru a ne îndeplini obiectivul, clasarea în primele 12 locuri. O victorie vineri ne-ar aduce liniştea înaintea ultimelor patru etape".
Dulee Johnson (mijlocaş): "
Este un meci important, pentru că vrem să rămânem în Liga 1. Avem un moral bun după victoria de la Galaţi şi suntem încrezători că vom învinge şi Ceahlăul".
Mijlocaşul dreapta Florin Achim şi închizătorul Apostol Muzac au primit în meciul cu Oţelul Galaţi al 7-lea 7 cartonaş galben din acest sezon şi vor fi suspendaţi o etapă. Atacanţii Mihai Roman şi Viorel Dinu sunt în continuare incerţi, având probleme medicale. Roman a jucat doar în 2 meciuri în acest an, 13 minute cu Viitorul şi 15 minute cu Steaua, în timp ce Dinu a fost folosit în 4 partide.
- Săgeata are 3 înfrângeri în ultimele 4 meciuri jucate acasă
Echipa probabilă
Panagopoulos
Peteleu, Fl. Popa, Cr. Munteanu, D. López
S. Pană, Johnson
Chiţu, Vezan, Deletić
Guerra
Antrenor: Cătălin Anghel
Accidentaţi: nu există
Incerţi: M. Roman, V. Dinu
Suspendaţi: Fl. Achim, Muzac
ULTIMELE REZULTATE Săgeată Năvodari
Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlăul a pierdut 3 puncte mari în meciul disputat la Piatra-Neamţ cu Gaz Metan Mediaş, care s-a impus cu scorul de 1-0. Marian Bondrea nu a câştigat niciun punct în cele 3 etape cât a stat pe banca tehnică a nemţenilor, fiind înlocuit cu Marin Barbu. Conducerea clubului ar merita premiul întâi pentru cea mai proastă inspiraţie în alegerea antrenorilor. Atât Bondrea, cât şi "Magiun" nu prea mai au ce căuta în Liga 1, fiind depăşiţi. Chiar şi veteranul Viorel Hizo i-a refuzat pe cei de la Ceahlăul, nedorind să preia o echipă care este în cădere liberă. Mai sunt 5 meciuri de disputat, în care "galben-negrii" au un avantaj de 2 puncte faţă de linia retrogradării. Vor urma două meciuri deosebit de importante, la Constanţa cu Săgeata, iar apoi sub Pietricica cu FC Botoşani, în care moldovenii îşi vor juca soarta. Ei sunt obligaţi să obţină mâine cel puţin un punct cu Săgeata Năvodari, altfel vor putea ajunge chiar sub linia retrogradării.
Marian Bondrea a fost demis, duminică, din funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, după înfrângerea din partida cu formaţia Gaz Metan Mediaş, scor 0-1. "
În două săptămâni n-aveai ce să faci. Am venit ca musca în lapte. Am venit din iarnă, e adevărat, dar probabil că păream pentru jucători un spion. Am ajuns într-un punct în care nu mai rezistam", a declarat Bondrea.
Marin Barbu îl va înlocui pe Marian Bondrea în funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, a declarat directorul sportiv Ioan Mironaş. "
Am încetat pe cale amiabilă contractul cu domnul Bondrea. În locul său va fi instalat Marin Barbu", a declarat Mironaş. Marin Barbu a mai antrenat de 3 ori formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ în sezoanele 2001-2002, 2005-2006 şi 2010-2011. "
Am venit să ajut! Am acceptat propunerea Ceahlăului într-o situatie foarte grea a echipei, dar am venit cu încredere. Cât priveste viitorul, vedem la vară. Am opţiunea de a mai rămâne un campionat", a declarat "Magiun".
DECLARAŢII
Marin Barbu (antrenor): "
Pe unde am fost în această situaţie, le-am spus clar jucătorilor că toţi trebuie să punem umărul la remedierea situaţiei. Au acceptat situaţia şi ceea ce le-am impus, am muncit cot la cot, eu am mai umblat şi la psihicul lor, iar la final a ieşit cu bine. Îi vreau mai dornici, pe teren, mai hotărâţi în a-şi câştiga punctele şi banii!".
Ioan Mironaş (director sportiv): "
Eu cred că 39 de puncte reprezintă limita de la care se obţine menţinerea în Liga 1. Nu luăm în considerare chestiunile financiare legate de retrogradare. Ar fi o nenorocire din punct de vedere al spiritului echipei, avem copii foarte buni care merită să joace la nivelul primei ligi. Tradiţia clubului nostru ar fi afectată".
Gabriel Cânu este accidentat, având ruptură musculară, şi nu va putea juca cu Săgeata Năvodari. Andrei Marc suferă şi el de probleme musculare, dar sunt şanse să fie recuperat până la ora meciului. Cei doi lungesc lista indisponibililor, care-i cuprinde pe Vaidas Slavikas, Lucas García şi Cătălin Ştefănescu, ultimii doi fiind accidentaţi în meciul cu Dinamo. Va reveni după o suspendare fundaşul stânga Lucian Cazan.
- Ceahlăul nu a câştigat niciun punct în ultimele 6 etape
Echipa probabilă
Calancea
Dumitraş, M. Rusu (Marc), Ichim, Cazan
V. Achim, Onciu
Constantinescu, Golubović, Ad. Gheorghiu
Jula
Antrenor: Marin Barbu -nou-
Accidentaţi: Cânu, Slavickas, Lucas García, Ştefănescu
Incert: Marc
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Ceahlăul Piatra-Neamţ
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Săgeata Năvodari - Ceahlăul Piatra-Neamţ va fi un meci foarte important pentru ambele echipe, care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Formaţia lui Cătălin Anghel a luat o mare gură de oxigen prin victoria cu 1-0 de la Galaţi, care a urcat-o până pe locul 14. Dacă ar reuşi să îi bată şi pe Ceahlăul, năvodărenii ar lua o opţiune serioasă în privinţa menţinerii în Liga 1. Marian Bondrea a pierdut meciurile cu Dinamo, CFR şi Gaz şi a fost demis. Rămâne de văzut dacă Marin Barbu va reuşi să redreseze echipa, care are 6 înfrângeri consecutive în care nu a reuşit să înscrie niciun gol! Ţinând cont de forma de moment, gazdele sunt favorite în meciul de mâine. În mod normal ele ar trebui să obţină mâine victoria, având un moral mai bun şi jucători mai în formă. Totuşi, nu ar fi exclus ca prin venirea lui "Magiun" nemţenii să-şi aducă aminte că au fost revelaţia turului şi să încerce să joace şi ei fotbal.
Săgeata Năvodari - Ceahlăul Piatra-Neamţ este meci de X.
Comparaţie Săgeata Năvodari - Ceahlăul Piatra-Neamţ
Echipa Săgeata Năvodari se află pe locul 14 în
clasament Liga 1, cu 32p, iar Ceahlăul Piatra-Neamţ pe 13, cu 33p
În tur: Ceahlăul Piatra-Neamţ - Săgeata Năvodari 2-1