|
Marian Rada: Fara acele greseli, poate intram in prelungiri
Directorul tehnic al FC Rapid, Marian Rada, a declarat că echipa sa nu este pregătită şi nu are încredere, dar este optimist că la meciul cu Steaua, din prima etapă a Ligii 1, rapidiştii îşi vor lua revanşa pentru înfrângerea din optimile Cupei Ligii.
"A fost un joc de mare luptă, echilibrat, care s-a decis prin cele două greşeli mari ale noastre. Fără acele greşeli, poate intram în prelungiri. Se vede că echipa nu este pregătită, nu are ritm, nu are încredere, avem doar 18 zile de pregătire, dar uşor ne vom intra în ritm. Eu sunt optimist şi sper să ne luăm revanşa săptămâna viitoare. Este a cincea oară când sunt la Rapid şi numai în perioade tulburi. Mă uitam pe bancă şi nu aveam un vârf pe care să-l bag, mă uitam după un fundaş stânga, nu aveam, pentru că Stoica nu prea mi-a plăcut, nu a respectat sarcinile. La meciul următor vom juca mai bine ca azi. După al zecelea meci de campionat, vom fi pregătiţi cum trebuie, dar sâmbătă vom juca la victorie cu o altă atitudine", a declarat Rada.
El speră ca până la încheierea perioadei de transferuri mijlocaşul Emil Dică să revină la echipă. "Îmi pare rău că nu se pregăteşte cu noi, ci singur. Noi putem aduce doar jucători care simt ceva pentru Rapid şi care mai renunţă la pretenţiile financiare".
Marian Rada a apreciat că Steaua este mai slabă ca în sezonul trecut. "Steaua de azi e mult mai slabă decât în sezonul trecut. Au pierdut mulţi jucători, au schimbat antrenorul, care are altă filosofie şi este normal", a precizat Rada.
Formaţia Steaua s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a învins, sâmbătă, pe stadionul "Giuleşti-Valentin Stănescu", cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Rapid, într-un meci contând pentru optimile competiţiei.
Pentru Steaua a marcat Claudiu Keserü (8, 49 penalty), iar pentru Rapid a înscris Ciprian Selagea (24).
Taguri:
Cupa Ligii
Rapid Bucuresti
Steaua Bucuresti
Marian Rada
» Cupa Ligii - Rezultate si clasament
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa Ligii
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a decis în unanimitate, în cadrul Adunării Generale Extraordinare care a avut loc joi, desființarea Cupei Ligii, competiție înființată în anul 2014.
...
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, într-o conferință de presă, că se bucură enorm pentru câștigarea Cupei Ligii, primul trofeu al grupării...
Antrenorul echipei de fotbal ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa, a declarat sâmbătă seara, într-o conferință de presă, că probabil altul era jocul formației sale în finala Cupei Ligii cu...
Finanțatorul clubului de fotbal Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că se bucură foarte mult pentru câștigarea Cupei Ligii, primul său trofeu de la preluarea grupării alb-roșii, și a...
Jucătorul echipei de fotbal Dinamo, Ionuț Nedelcearu, a declarat, după câștigarea Cupei Ligii, că formația sa merita acest trofeu după parcursul bun avut de la începutul acestui an.
...
Jucătorul echipei de fotbal Dinamo, Steliano Filip, a declarat, sâmbătă seara, că se bucură că a câștigat Cupa Ligii, precizând că a muncit mult alături de...
Fotbalistul echipei ACS Poli Timișoara, Alexandru Popovici, a declarat, după înfrângerea din ultimul act al Cupei Ligii în fața formației Dinamo, că adevărata finală pentru el va fi...
Fotbalistul dinamovist Dan Nistor a declarat, sâmbătă seară, după câştigarea Cupei Ligii, că speră ca în sezonul viitor Dinamo să facă o figură mai frumoasă şi să câştige toate...
Jucătorii echipei Dinamo au primit Cupa Ligii, primul lor trofeu după cinci ani, la ceremonia ce a avut loc după finala cu ACS Poli Timişoara, câştigată cu scorul de 2-0....
Dinamo București a câștigat în premieră Cupa Ligii la fotbal, după ce a învins-o în finală pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 2-0 (2-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din...
Fotbalistul echipei Dinamo, Steliano Filip, a declarat, într-o conferință de presă, că este dezamăgit de faptul că selecționerul Christoph Daum nu l-a convocat pentru partidele...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|