Echipa naţionala a Franţei a învins, marţi seară, pe teren propriu, reprezentativa Tunisiei, scor 3-1, graţie golurilor marcate de Thierry Henry (2) şi Karim Benzema, informează AFP.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 30 prin atacantul Jemaa, pentru ca apoi Thierry Henry să realizeze "dubla" în minutele 40 şi 48. Ultimul gol al întâlnirii a fost înscris de jucătorul lui Lyon, Karim Benzema (58).
Selecţionerul Raymond Domenech a folosit următoarea formulă:
Mandanda - Fanni, Boumsong, Abidal, Clichy - Toulalan, A. Diarra - Ribery (Ben Arfa 46), Gourcuff (Briand 81), Henry (Malouda 84)) - Benzema (Sinama-Pongolle 69).
Meciul dintre Franţa şi Tunisia, scor 3-1, s-a disputat la Paris, pe Stade de France, iar la partidă au asistat 75.000 de spectatori.
NewsIn