Atacantul George Ţucudean a fost titular şi a evoluat pe toată durata partidei pe care echipa sa, Charlton Athletic, a încheiat-o la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu Cardiff City, în etapa a 23-a a campionatului englez de fotbal,
Championship.
Gazdele au fost conduse din minutul 12, prin golul marcat de Tom Adeyemi, apoi au rămas în inferioritate numerică după eliminarea mijlocaşului Callum Harriott, în minutul 33.
Cu toate acestea, Charlton a obţinut o remiză după golul marcat de islandezul Johann Gudmundsson, în minutul 88.
În clasament, echipa lui Ţucudean ocupă locul 11, cu 31 de puncte.