10 ani... sau cum unii cand refuza sa moara, refuza totusi sa traiasca (I)

Viața e un șir de evenimente iraționale pe care oamenii vor să le explice cât se poate de logic în memoriile pe care apucă să le scrie sau, dacă au pensie mare, să-i pună pe alții să le redacteze. Când vine vorba de un fenomen social precum fotbalul, lucrurile capătă un umor negru care sfidează orice reglementare lingvistică, filosofică sau economică. Șiruri de amintiri nostalgice tind să atenueze efecte unei realități continue care mărește cinismul unui viitor incert. Cam asta s-a întâmplat în ultimii ani cu un club provincial de fotbal - Farul Constanța.

Citând obscur o formație celebră a anilor 2000, „Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă copleșesc”, pe 11 mai 2015 se împlinesc 10 ani de la cea mai mare performanță într-o competiție internă pentru constănțenii de la FC Farul - participarea în finala Cupei României - ediția 2004-2005. Cel mai bun moment al vieții pentru o persoană este atunci când nu a mai simțit acea clipă sau, mai mult decât sigur, nu o va mai simți vreodată. Parabola se aplică și clubului de pe litoral.

Începem prin a aminti sezonul 2004-2005, în contextul căruia s-a întâmplat performanța amintită în paragraful anterior. Aventura a început în octombrie 2004 la Bacău, unde Farul antrenat de „meseriașul” Petre Grigoraș -foto- a învins cu 2-0 echipa secundă a FCM-ului din localitate calificându-se în optimi; la Brașov, constănțenii au eliminat cu același scor pe CFR Cluj și a prins sferturile de finală.


După o dublă victorie cu Oțelul Galați, 2-1 și 2-0, Farul a ajuns în semifinalele Cupei României după o pauză de 13 ani (în 1992, pierdea în dublă manșă, 0-1 0-1 cu Poli Timișoara calificarea în ultimul act). Adversara din penultima fază a fost Universitatea Craiova (o echipă aflată într-o criză importantă la acea perioadă, retrogradată sportiv la finalul sezonului). Calificarea s-a decis după o dublă intens disputată: o victorie la Constanța cu 1-0 și o înfrângere, 1-2 la Craiova, golul lui Pașcovici fiind cel care a marcat istoria clubului pentru totdeauna.

Finala de acum 10 ani s-a jucat pe defunctul stadion Cotroceni, în fața a 15.000 de oameni care erau curioși să vadă cine ar putea ridica trofeul: Dinamo București (rivala la titlu din acel sezon a Stelei care a pierdut în ultima etapă campionatul printr-o conjunctură de rezultate), la a șasea finală consecutivă de Cupă - sau Farul Constanța (revelația fotbalului românesc ce a învins în prima etapă chiar deținătoarea titlului - Dinamo).

Brigada de arbitri a fost una din Franța compusă din Laurent Duhamel - centru, Patrick Reinbold, Jean-Paul Chaudre - asistenți, Pascal Vileo - rezervă.


Petre Grigoraș -foto- a început cu următoarea echipă: G. Curcă (C) - Farmache, I. Barbu, Șchiopu, Pașcovici (75 - M. Baicu) - F. Lungu, Senin, D. Todoran (85 - L. Florea) - Guriță, Cristocea (10 - I. Apostol) - L. Mihai. Nu au apucat să joace: Vlas (portar) - Ușurelu, V. Gheorghe, R. Doicaru. Au primit cartonaș galben în minutul 65 - Pașcovici și 67 - Lungu.

Dinamoviștii antrenați de Ioan Andone au reușit să câștige fragil prin golul lui Ștefan Grigorie din minutul 6. Câștigătoarea acelei ediții a evoluat astfel: Stelea - Galamaz, Alistar, Tamaș - F. Petre (C) (75 - Bălțoi), Mărgăritescu, O. Burcă (56 - Zicu), Pulhac - Mihalcea (70 - I. Bălan). Nu au pucat să joace: Gaev (portar) - Ștefan Radu, Ad. Cristea, T. Moldovan. Au primit cartonaș galben Mihalcea în minutul 42 și Burcă în minutul 53.

Interesant e că în echipa amintită mai devreme se regăsesc trei jucători cu trecut farist - Bălțoi, Zicu și Bălan, la fel ca și antrenorul lor hunedorean - Ioan Andone, care a condus echipa pe finalul anilor 90, când Farul evolua în prima ligă.

2005 a fost cel mai bun an din istoria clubului Farul Constanța de după schimbarea sistemului politic și social din România, deoarece în paralel cu această calificare inedită în finala Cupei, dobrogenii au terminat pe locul 5 în campionat. Fiind prima echipă din provincie în clasament sub cunoscutele cluburi din București (Steaua, Dinamo, Rapid și FC Național), a fost denumită în acel an - Campioana Provinciei. Un titlu onorific ce pare departe de orice vis al suporterilor fariști.

Ediția 2004-2005 a Diviziei A a consemnat-o pe Steaua București câștigătoare pentru a 21-a oară a titlului de campioană a României, calificarea în preliminariile Cupei UEFA a lui celorlalte două echipe tradiționale din București - Dinamo și Rapid; la subsolul clasamentului s-au clasat Apullum Alba Iulia, FC Brașov și Universitatea Craiova care au retrogradat în liga secundă și au lăsat locul celor de la FC Vaslui, Pandurii Târgu-Jiu și Jiul Petroșani.

FC Farul a terminat pe locul 5 în campionat, reușind 52 de puncte în cele 30 de meciuri (15 victorii - 7 egaluri - 8 înfrângeri, golaveraj 42-28). Distanța față de locul 4 (FC Național) a fost de 5 puncte, iar față de locul 6 (FCU Poli Timișoara) - 7 puncte. Alături de Rapid și Steaua, constănțenii au avut cea mai bună evoluție pe teren propriu, toate trei reușind 13 victorii și 1 egal - în total 40 de puncte.

Cea mai categorică victorie în acel sezon a fost de 4-0 și s-a înregistrat de două ori la Constanța: 30 octombrie (cu Timișoara) și 11 iunie (cu Alba-Iulia). Cea mai grea înfrângere în acel sezon a fost la scorul de 1-3 și s-a înregistrat pe teren bucureștean de două ori: 19 septembrie (cu Steaua) și 28 mai (Rapid). Cele mai multe goluri s-au marcat în meciuri cu echipe din zona Ardealului - 5 goluri: două victorii cu 3-2 - cu Apulum (27 noiembrie) și cu Brașov (15 mai).



În acel sezon, cel mai eficient marcator a fost Mihai Guriță -foto- cu 15 goluri în 35 meciuri jucate în toate competițiile (10 în Liga 1 și 5 în Cupa României), iar cei mai folosiți jucători au fost Ion Barbu și Florin Lungu cu 36 de partide în toate competițiile (ambii cu 29 în Liga 1 și 7 în Cupa României). Dintre jucătorii amintiți mai devreme, primul este antrenor secund la Rapid CFR Suceava, iar Ion Barbu antrenor secund la FC Farul; Lungu s-a retras din fotbal, evoluând sporadic în turneele de sală.