România - Liga 1 - Etapa 32
Data: 15.05.2015
Ora: 18:30
Live: Look Plus, Dolce Sport, Digi Sport
Stadion: "Municipal"
Oraş: Botoşani
FC Botoşani
Leontin Grozavu (antrenor): "
Este un joc important de campionat, mai ales că am avut o evoluţie lamentabilă la Cluj. Nu este un joc decisiv pentru o cupă europeană. Joc decisiv poate fi cel cu Viitorul. Pandurii este o echipă bună, cu jucători foarte valoroşi. Trebuie să ştergem cât mai rapid ultima impresie. Întâlnim o echipă cu jucători foarte valoroşi, o echipă care a arătat o forţă deosebită la jocurile din deplasare. Şi noi, la rândul nostru, atunci când ne-am mobilizat, am făcut meciuri foarte bune. Pandurii e o echipă care joacă fotbal, nu refuză jocul. De fiecare dată când am jucat împotriva unor astfel de echipe şi noi ne-am exprimat altfel".
Valeriu Iftime (finanţator): "Pandurii chiar este o echipă bună, dar am demonstrat că acasă am făcut meciuri reuşite cu echipele bune. Trebuie să uităm meciul de la Cluj, unde am fost penibili, şi cred că putem să câştigăm meciul cu Pandurii, ca să putem face ceea ce am crezut noi că putem face, adică sa terminam pe locul 6 sau chiar 5. FC Botoşani luptă cu FC Botoşani. Fiecare luptă pentru el în acest final de campionat".
David Lazar (portar): "
Nu pot să zic că este o presiune foarte mare. Pentru mine este important să-mi fac datoria faţă de FC Botoşani, pentru că sunt sub contract până în vară. Ca jucător profesionist trebuie să o fac ca atare. Nu ştiu dacă voi reveni la Pandurii. O să vedem din vară dacă sunt dorit aici, dacă sunt dorit la Pandurii. Unde o să fiu dorit, acolo o să mă duc. Nu am avut nicio discuţie nici cu cei de la FC Botoşani, dar nici cu cei de la Pandurii. Avem nevoie de puncte. Avem şanse foarte mari cu Pandurii, ţinând cont că le lipsesc şi lor mulţi jucători. Noi tratăm altfel jocul acasă, suntem mult mai agresivi".
Paul Batin (atacant): "
Am jucat la Pandurii în urmă cu mult timp. Este un meci de campionat pe care dorim să-l câştigăm şi să fim cât mai liniştiţi. Îmi doresc să joc în Europa League. De câteva ori am fost la un pas să evoluez, dar nu am reuşit. Fiecare jucător îşi doreşte să joace într-o competiţie europeană".
Leontin Grozavu nu va putea miza în meciul de vineri pe serviciile mai multor jucători de bază. Camerunezul Michael Ngadeu nu este încă 100% refăcut după problema digestivă pe care a avut-o săptămâna trecută, fundaşul central urmând a reveni pe teren la meciul cu Steaua. De asemenea, antrenorul nu-i va putea folosi nici pe jucătorii care au probleme medicale mai vechi, precum: Marius Curileac, Mihai Bordeianu şi István Fülöp. Locul lui Michael Ngadeu în primul 11 al FC Botoşani ar putea fi luat de Sergiu Oltean, jucător pe care Leo Grozavu spune că nu l-a folosit la Cluj, pentru că nu a fost pregătit pentru acel meci, sau poate continua cu experimentul falimentar Jérémy Faug-Porret. Nu ar fi însă exclus ca antrenorul să apeleze pentru postul de fundaş central la serviciile lui Cristian Danci, care a mai evoluat pe acest post sau ar putea experimenta cu Florin Acsinte, în flancul stâng urmând a juca Jérémy Faug-Porret.
- FC Botoşani are în ultimele 4 meciuri de acasă 3 victorii şi un egal, fără gol primit
- "Roş-alb-albaştrii" au câştigat în retur18 puncte din 42 posibile
Echipa probabilă
Lazar
Patache, Tincu, Oltean, Acsinte
Vaşvari, N. Roşu, Croitoru
Martinus, Hadnagy, Roussel
Antrenor: Leontin Grozavu
Accidentaţi: Fülöp, Bordeianu, Codoban
Incert: Ngadeu
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE FC Botoşani
Pandurii Târgu-Jiu
Edward Iordănescu (antrenor): "
Au demonstrat în mai multe rânduri că la jocurile de acasă au altă forţă spre deosebire de jocurile în deplasare. Suntem pregătiţi să întâmpinăm un adversar motivat, care vine şi după un duş rece şi cu siguranţă că nu vom avea un joc uşor, însă trebuie să ne întoarcem de acolo cu punct sau puncte, ca să putem să ne îndeplinim obiectivul, adică să facem minim 40 de puncte. Sigur că inevitabil ne gândim şi la finală, dar obiectivul nostru principal rămâne acela de a salva echipa de la retrogradare, am mai făcut un pas important la ultimul joc cu FC Braşov şi în continuare mai avem de muncă".
În următoarele două partide pe care Pandurii le are de disputat, antrenorul Edi Iordănescu va avea probleme de lot. Niciunul dintre jucătorii cu probleme medicale nu este recuperabil, astfel încât să poată fi folosit la Botoşani şi nici pentru finala Cupei Ligii nu sunt speranţe prea mari. Dacă pentru Marian Pleaşcă, Erico da Silva şi Paraskevas Christou sezonul s-a încheiat de ceva timp, speranţele lui Iordănescu se legau de posibilele reveniri ale lui Mihai Pintilii şi Deivydas Matulevičius: "Nu am reuşit să recuperăm nici un jucător cu probleme. Pintilii este la Bucureşti la tratament, a început alergările. Există probabilitatea să fie recuperat, dar nu ştiu dacă pentru finală pentru că este în urmă cu pregătirea. Nu s-a antrenat de o perioadă mai lungă, el va intra în programul echipei de luni. Mihai Roman este suspendat pentru finală, iar Matulevičius are ceva probleme cu genunchiul", a spus Iordănescu.
- Pandurii Târgu-Jiu nu are niciun egal în ultimele 6 etape
- "Alb-albaştrii" au câştigat în retur 20 puncte din 42 posibile
Echipa probabilă
Mingote
Unguruşan, Cordoş, Vasiljević, Momčilović
P. Anton, Mrzljak
Răduţ, Eric, Shalaj
M. Roman
Antrenor: Edward Iordănescu
Accidentaţi: Pleaşcă, Erico, Paraskevas, Pintilii
Incert: Matulevičius
Suspendaţi: Gliwa, Nistor
ULTIMELE REZULTATE Pandurii Târgu-Jiu
Pronosticul RomanianSoccer.ro: FC Botoşani a jucat foarte slab în Gruia, fiind învinsă cu scorul de 4-0 de CFR Cluj. A fost cea ami mare înfrângere din acest sezon pentru echipa lui Leontin Grozavu, care a pierdut astfel după o serie de 7 meciuri consecutive fără înfrângere. Odată cu eşecul de la Cluj s-au cam spulberat şi visele moldovenilor către Europa League, pentru că au ajuns la 5 puncte de Astra Giurigu, cu 3 etape înainte de finalul sezonului. Teoretic mai sunt şanse de a prinde în extremis cupele europene, pentru că mai sunt 9 puncte puse în joc, dar practic e mai greu, mai ales că şi formaţia lui Şumudică este în mare formă. Pandurii Târgu-Jiu a câştigat 3 puncte foarte importante, învingând-o cu 2-0 pe FC Braşov. Echipa lui Edward Iordănescu este un pic mai liniştită în acest final de campionat, pentru că are 5 puncte avans faţă de ocupanta poziţiei a 13-a, dar încă nu este salvată matematic de la retrogradare. Gorjenii, care au pierdut în tur cu 2-1 în faţa moldovenilor, vor încerca să câştige măcar un punct pe "Municipalul" botoşănean. Va fi un meci în care miza celor 3 puncte numai este chiar atât de mare, pentru că oaspeţii probabil se vor salva de la retrogradare, iar gazdele nu vor juca în cupele europene.
FC Botoşani - Pandurii Târgu-Jiu este meci de 1X.
Cote pariuri: 2.20 | 3.15 | 3.05
Echipa FC Botoşani se află pe locul 6 în
clasament Liga 1, cu 45p, iar Pandurii Târgu-Jiu pe 10, cu 38p
Comparaţie FC Botoşani - Pandurii Târgu-Jiu
În tur,
Pandurii Târgu-Jiu - FC Botoşani 1-2