Antrenorul echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Edward Iordănescu, a declarat că meciul din Cupa Ligii de joi cu Dinamo este unul important, la fel ca toate partidele disputate, dar că reprezintă un obiectiv secundar, întrucât ținta principală a clubului este intrarea în play-off.
Iordănescu a afirmat că echipa sa nu este pregătită 100% să ducă o luptă pe trei fronturi împotriva celor de la Dinamo, urmând să apeleze la jucători care au evoluat mai puțin.
"Meciul cu Dinamo este important pentru că toate jocurile le tratăm serios. Ca și obiectiv, este unul secundar. Campionatul este principalul obiectiv, ne-am propus intrarea în play-off. Pandurii nu e pregătită 100% să ducă o luptă pe trei fronturi și atunci acceptăm ideea că în astfel de jocuri să ne propunem și alte obiective, să mai lucrăm la uniformizarea pregătirii și a relațiilor de joc. Voi apela la jucători care au evoluat mai puțin. Nu știu cum vor aborda cei de la Dinamo jocul, dacă și ei vor apela la modificări sau vor alinia un 11 care este cel mai competitiv la ora jocului. Nu cred că vor fi multe date noi, doar faptul că poate fi un joc care să depășească cele 90 de minute. Eu vreau să evit prelungirile, vine la trei zile un meci la Astra, un meci foarte greu", a spus antrenorul Pandurilor.
El a mai precizat că va încerca să țină permanent legătura cu staff-ul tehnic pentru a le transmite jucătorilor indicații având în vedere că este suspendat.
"Este extrem de greu că nu voi sta pe bancă. Este important ca echipa să simtă că antrenorul este aproape, să intervin, să transmit. Sunt detalii pe care le punem la punct și în vestiar înainte de joc, sunt momente importante în economia jocului, înainte de joc și la pauză. Voi încerca să țin permanent legătura cu staff-ul meu tehnic, să transmită ei ce văd eu din tribună. Prefer, dacă tot sunt suspendat, să stau sus, să văd cât mai bine", a conchis Iordănescu.