România - Liga 1 - Etapa 11
Data: 20.09.2015
Ora: 18:30
Live: Look Plus, Digi Sport, Dolce Sport
Stadion: "Ilie Oană"
Oraş: Ploieşti
Petrolul Ploieşti
Eusebiu Tudor (antrenor): "
CS Universitatea Craiova este una dintre echipele bune, chiar foarte bune ale Ligii 1, de aceea va trebui să fim atenţi. Dintre cele patru partide disputate în deplasare, craiovenii au pierdut doar una, cu Dinamo, şi atunci foarte greu, pe final. Ne trebuie agresivitate, în sensul pozitiv, trebuie să controlăm jocul şi să avem atitudine. Avem un plus, de la meci la meci, din punct de vedere al exprimării şi am încredere că dacă jucăm ceea ce am pregătit putem obţine victoria".
Peterson Peçanha (portar): "
Avem nevoie ca suporterii să vină la stadion, să ne încurajeze, să ne dea încredere. Avem nevoie de puncte, iar cu ei alături ne va fi mai uşor să le obţinem. E greu pentru suporteri să vadă că nu câştigăm, normal, dar ei sunt foarte importanţi pentru noi. Cu banii suntem OK, avem de încasat doar sumele pentru ultima lună".
Pentru duelul de duminică, Petrolul acuză unele probleme de efectiv, Adrian Ropotan fiind suspendat, în vreme ce Alexandru Tudose este scos din calcule, din cauza unei accidentări, iar Nicolas Farina este incert. "
Din păcate, Ropotan, un jucător foarte important pentru noi, este suspendat, dar va trebui să găsim soluţii şi sunt sigur că, acolo, în zona centrală, cine va juca o va face foarte bine. Apoi, Tudose urmează un program de refacere, absenţa lui va fi una de durată, iar Farina este incert, el nu s-a antrenat cu echipa. Mi-aş fi dorit să fi avut tot lotul apt, ca să avem soluţii, să avem de unde alege, dar sunt sigur că ne vom descurca şi în aceste condiţii", a spus Tudor.
FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu fotbalistul spaniol Fernando Velasco Salazar, acesta semnând un angajament cu gruparea ploieşteană până la finalul actualului campionat. În vârstă de 30 de ani, Fernando Velasco evoluează pe postul de mijlocaş dreapta, iar în ultimul sezon a bifat 27 de partide în Segunda División, în tricoul echipei CD Leganés, reuşind să înscrie patru goluri.
Fundaşul stânga francez Guillaume Rippert şi-a reziliat contractul cu formaţia Petrolul Ploieşti, pentru care semnase în vară o înţelegere pe două sezoane, a anunţat L'Equipe. Conform sursei citate, Rippert şi-a reziliat contractul deoarece nu a primit prima stabilită la semnătură.
- Petrolul Ploieşti este "lanterna roşie" a Ligii 1
Echipa probabilă
Peçanha
Beţa, Benga, Genev, Faug-Porret
Marinescu, Bucşă
Peteleu, Zoubir, Varga
Moussa
Antrenor: Eusebiu Tudor
Accidentat: Tudose
Incert: Farina
Suspendat: Ropotan
ULTIMELE REZULTATE Petrolul Ploieşti
CS Universitatea Craiova
Emil Săndoi (antrenor): "
Ne aşteaptă un joc foarte dificil la Ploieşti. Întâlnim o echipă care din punctul meu de vedere poate fi asemănată cu noi, pentru că la jocul pe care l-au etalat până acum cred că şi Petrolul ar fi trebuit să aibă mult mai multe puncte, la fel ca noi. E o echipă ofensivă, chiar dacă au fost ceva schimbări în cadrul lotului, au jucători care pot să facă diferenţa - este un Marinescu, un Farina, un Zoubir, un Moussa. Sunt jucători puternici care pot pune probleme".
Sebastian Achim (fundaş): "
Petrolul este o echipă bună, care nu trece printr-o perioadă excelentă. Noi ar trebui să profităm de acest lucru. Totuși, joacă un fotbal bun, dar au avut mult ghinion până acum așa cum ni s-a întâmplat și nouă în primele etape. Știu publicul de acolo, este foarte înfocat, îi va susține și așteaptă și ei victorii. Și noi vizăm cele trei puncte, mai ales că ne aflăm într-o creștere după cele două victorii obținute".
Tehnicianul Emil Săndoi se confruntă cu probleme de lot, având doar 18 jucători valizi pentru partida cu Petrolul. "
Văd că în continuare nu suntem ocoliţi de aceste accidentări care ne dau mari dureri de cap. Pentru jocul cu Petrolul îi avem pe Dumitraş şi Madson accidentaţi. În momentul de faţă avem doar 18 jucători valizi. Apoi, miercuri, fiind jocul de Cupă de la Bacău probabil că vom lua de la echipa a doua câţiva jucători tineri, în funcţie de ce se va întâmpla duminică la Ploieşti", a explicat Săndoi.
- CS Universitatea Craiova este la 4 puncte de play-off
Echipa probabilă
Bălgrădean
S. Achim, Kay, Popov, Vătăjelu
Mateiu, Zlatinski
Băluţă, Bawab, Nuno Rocha
A. Ivan
Antrenor: Emil Săndoi
Accidentaţi: Dumitraş, Madson, Izvoranu
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE CS Universitatea Craiova
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Petrolul Ploieşti şi a îndeplinit obiectviul în partida disputată la Târgu-Mureş, obţinând un punct cu ASA, scor 1-1. Echipa lui Eusebiu Tudor a condus cu 1-0, dar a avut mari emoţii în final, pentru că adversara a beneficiat de un penalty, pe care l-a ratat. Puunctul câştigat de "lupii galbeni" nu-i ajută prea mult în clasament, unde au rămas pe ultimul loc, cu doar 2 puncte, dar după prestaţia bună din partidele cu Astra şi ASA au mult mai multă încredere în ei. Aşa cum era de aşteptat, CS Universitatea Craiova a obţinut victoria în partida disputată în Bănie cu CSMS Iaşi, pe care a învins-o cu scorul de 2-0. Astfel, echipa antrenată de Emil Săndoi a reuşit a doua victorie consecutivă, după cea cu FC Voluntari, şi s-a apropiat la 4 puncte de locul 6, ultimul de play-off. Oltenii şi-au recăpătat moralul după ce au câştigat 6 puncte în ultimele două etape şi vor merge la Ploieşti mult mai relaxaţi, având ca obiectiv să obţină cel puţin un rezultat de egalitate. Va fi o partidă interesantă, atractivă, în care gazdele vor face tot posibilul să obţină cele 3 puncte, fiind într-o situaţie mult mai delicată decât adversara sa.
Petrolul Ploieşti - CS Universitatea Craiova este meci de 1.
Cote pariuri: 2.45 | 3.00 | 2.80
sub 2,5 goluri 1.52
peste 2,5 goluri 2.35
1 sau X 1.35 | X sau 2 1.45 | 1 sau 2 1.31
Vor înscrie ambele echipe? | DA 2.05 | NU 1.69
Echipa Petrolul Ploieşti se află pe locul 14 în
clasament Liga 1, cu 2p, iar CS Universitatea Craiova pe 8, cu 12p
Comparaţie Petrolul Ploieşti - CS Universitatea Craiova