AS Roma a avut la meciul cu formaţia Carpi (5-1), jucat sâmbătă în etapa a 6-a din Serie A, doi portari români pe banca de rezerve. Este vorba de doi goalkeeperi care ar putea fi tată şi fiu: Bogdan Lobonţ, care va împlini 38 de ani în luna ianuarie şi Alin Ionuţ Pop (18 ani). Acesta din urmă a fost luat de Roma în 2013 de la FC Bihor şi evoluează de obicei pentru echipa de tineret Under 19 a Romei. Titularul postului la meciul cu gruparea Carpi a fost Morgan De Sanctis.
Golurile Romei au fost marcate de Kóstas Manolás (24), Miralem Pjanić (28), Gervinho (31), Mohamed Salah (51), Lucas Digne (68), iar pentru oaspeţi a punctat fostul atacant al Romei, Marco Boeriello (34).
Pe locul al 4-lea în Serie A a urcat Roma după această victorie.
26 septembrie 2015, Roma (Stadio Olimpico)
AS Roma 5-1 Carpi FC 1909
Au marcat: Kóstas Manolás 24, Miralem Pjanić 28, Gervinho 31, Mohamed Salah 51, Lucas Digne 68 - Marco Borriello 34
Roma: 26. Morgan De Sanctis - 13. Maicon, 44. Kóstas Manolás, 16. Daniele De Rossi, 3. Lucas Digne - 15. Miralem Pjanić, 27. Gervinho, 20. Seydou Keïta (21, 21. William Vainqueur), 4. Radja Nainggolan, 11. Mohamed Salah - 9. Edin Džeko (46, 10. Francesco Totti; 55, 7. Juan Iturbe).
Carpi: 1. Željko Brkić - 3. Gaetano Letizia, 5. Cristian Zaccardo, 21. Simone Romagnoli (46, 11. Antonio Di Gaudio), 6. Riccardo Gagliolo, 34. Gabriel Silva - 8. Raffaele Bianco, 4. Isaac Cofie, 7. Ryder Matos, 58. Matteo Fedele (55, 10. Andrea Lazzari) - 12. Marco Borriello (72, 15. Kevin Lasagna).
Cartonaşe galbene: Maicon - Cofie.
Arbitru: Massimiliano Irrati.
RomanianSoccer