Fiorentina a ajuns pe primul loc în Serie A, după victoria cu scorul de 4-1 obținută, duminică seară, pe terenul formației Internazionale Milano, în runda a 7-a. Dacă jucătorii de câmp ai Fiorentinei au avut o prestație fantastică, portarul român Ciprian Tătărușanu a avut o evoluție de-a dreptul comică.
În prima repriză, titularul naționalei României a fost la un pas de autogol, după ce a luftat la o pasă pe jos primită de la un coechipier și a trimis mingea razant cu bara din stânga, în corner. Apoi, la singurul gol al Interului, ”Tătă” a avut o ieșire bizară din poartă la o lovitură liberă din lateral și i-a permis lui Icardi să marcheze în minutul 60 (VIDEO). Pentru Fiorentina punctaseră Josip Iličić 4 (pen.) și Nikola Kalinić 18, 23, 76.
Prestația slabă a lui Tătărușanu a fost taxată și de presa italiană. Site-ul Eurosport Italia îi acordă românului cea mai mică notă (5) dintre toți componenții Fiorentinei și scrie despre el următoarele:
"La golul de 1-3 a rămas ca un pieton care vrea să traverseze la jumătatea străzii. Nici nu a ieșit bine, nici nu a stat în poartă. Asta după ce în prima repriză aproape că-și dăduse gol. Halucinant".
Rezultatele din Serie și clasamentul le puteți urmări
AICI.
27 septembrie 2015, Milano (Stadio Giuseppe Meazza)
FC Internazionale Milano 1-4 ACF Fiorentina
Au marcat: Mauro Icardi 60 - Josip Iličić 4 (pen.), Nikola Kalinić 18, 23, 76
Inter: 1. Samir Handanovič - 21. Davide Santon, 25. Miranda, 17. Gary Medel, 12. Alex Telles - 44. Ivan Perišić (64, 11. Jonathan Biabany), 13. Fredy Guarín (78, 77. Marcelo Brozović), 83. Felipe Melo, 7. Geoffrey Kondogbia (46, 23. Andrea Ranocchia) - 8. Rodrigo Palacio, 9. Mauro Icardi.
Fiorentina: 12. Ciprian Tătăruşanu - 32. Facundo Roncaglia (75, 3. Gilberto Júnior), 2. Gonzalo Rodríguez, 13. Davide Astori - 16. Jakub Błaszczykowski (69, 4. Nenad Tomović), 5. Milan Badelj (82, 14. Matías Fernández), 8. Matías Vecino, 72. Josip Iličić, 20. Borja Valero, 28. Marcos Alonso - 9. Nikola Kalinić.
Cartonașe galbene: Handanovič, Kondogbia, Guarín, Medel - Kalinić, Alonso.
Cartonaș roșu: Miranda (Inter).
Arbitru: Antonio Damato.
RomanianSoccer